Specialiștii din cadrul Direcției Finanțelor Publice Bacău consideră că situația de la Rafo Onești ar trebui verificată cu maximă atenție. Reamintim că, în ultimele trei luni, la Rafo Onești au avut loc compensări de mii de miliarde de lei. Peste 3.000 de miliarde de lei au fost compensate numai între Rafo și Carom Onești, ambele firme aparținînd Balkan Petroleum, unde acționar majoritar este Marian Iancu. Iancu a fost arestat acum o lună în dosarul Rafo, iar procurorii au dispus supravegherea conturilor rafinăriei. în plus, Rafo Onești se află în procedura de reorganizare judiciară, prevăzută de Legea Falimentului și a fost numit un administrator judiciar, care să supravegheze operațiunile financiare care au loc la rafinărie.
în ciuda numeroaselor măsuri de siguranță, între Rafo, Carom și Faber Invest s-a încheiat un circuit în urma căruia prin Faber intră țiței și ies bani, iar Carom și Rafo au doar rol de prestatori de servicii sau de a închide un lanț curios, din care singurul cîștigător este Faber, firmă cu puternice legături cu Marian Iancu. Mecanismul de la Rafo a fost o supriză pentru directorul Direcției Finanțelor Publice Bacău, Petru Hăineală. „Nu cunosc situația, dar cred că acest caz va trebui cercetat. Noi avem oameni la Rafo, care fac verificări tematice împreună cu specialiștii de la Inspectoratul General de Poliție. Controalele ar putea viza și aceste probleme”, ne-a declarat Petru Hăineală. Comisarul șef al Gărzii Financiare Teritoriale Bacău spune că ar avea nevoie de un ordin de la București pentru a intra în control la Rafo. „Direcția de Control Fiscal de la Direcția Finanțelor Bacău este deja acolo, rafinăria este deja sub supraveghere, le va fi la îndemînă să demareze control. Pentru noi, nu este un control operativ, ci unul tematic și avem nevoie de ordin de la comisarul general pentru a începe verificările. Imediat ce am primi ordin, am demarat controlul”, spune Pavel Albu.
Șirul de compensări de la Rafo s-au făcut fără acordul judecătorului sindic, care a aflat ulterior despre acestea, din raportul administratorului judiciar. Nici administratorului Florin Dragomir nu i s-a cerut acordul pentru compensările între Rafo și Carom. Lichidatorul bucureștean Paul Apostol spune că, deși legea nu prevede interdicții operative, astfel de operațiuni ar fi trebuit să aibă avizul judecătorului sindic. „în primul rînd, trebuia avizul administratorului, pentru că el denunță sau aprobă contractele încheiate de debitoare. Compensarea poate fi privită ca o tranzacție, și atunci ar fi fost nevoie de aprobarea judecătorului sindic”, spune Paul Apostol. Potrivit articolului 24 din Legea falimentului, descărcările de datorii sau încheierile de tranzacții trebuie aprobate de judecătorul sindic, în cazul societăților aflate în reorganizare. Compensările Rafo – Carom au fost prezentate de conducerea rafinăriei ca o încercare de a stige datoriile. (Nicoleta BICHESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.