Cîștigurile din jocurile de noroc – în bani sau în natură, sub șase milioane de lei, realizate de același organizator sau plătitor într-o singură zi, nu vor fi impozitate, conform noului Cod Fiscal aprobat de Guvern. Cîștigurile din jocurile de noroc se vor impozita cu 20 la suta din venitul net care nu depășeste 100 de milioane de lei și cu o cotă de 25 la sută din venitul net care depășeste 100 de milioane de lei, începand cu 1 mai 2005. Obligația calculării, reținerii și virării impozitului revine plătitorilor de venituri. Impozitul calculat și reținut în momentul plății este impozit final. Acesta se virează la bugetul de stat pînă la data de 25, inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.