O biserică arhiplină, o atmosferă de pioșenie și rugăciune demnă de apreciat și un predicator pe măsură: părintele Teofil Pîrîian. Toate acestea au făcut ca biserica „Sfîntul Dumitru” din cartierul Narcisa să devină, preț de cîteva ceasuri, o adevărată scară către cer pentru toți credincioșii ortodocși. Deși orb din copilărie, arhimandritul Teofil a făcut dovada unei culturii teologice pe care o regăsești din ce în ce mai rar. „Iertarea trebuie să plece din inimă, pentru că Dumnezeu nu dezleagă de păcate pe cei care poartă ură și mînie în suflete, nedorind să ierte”, „un creștin trebuie să se roage măcar dimineața și seara și să citească zilnic două capitole din Noul Testament”, au fost cîteva dintre ideile pe care marele predicator le-a prezentat în fața băcăuanilor. Soborul de preoți, prezent la eveniment, a slujit împreună cu părintele Teofil, într-un lăcaș de cult în care toți credincioșii au participat efectiv la slujbă.
O biserică de cartier devenită cu siguranță o oază de spiritualitate în zona Bacăului. Preotul paroh Ioan Pleșcău a oferit arhimandritului de la mănăstirea Sîmbăta de Sus un buchet impresionant de flori, pe care, generos,Teofil Pîrîian l-a lăsat spre împodobirea bisericii. Între cei prezenți s-a aflat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, care a împlinit pe 30 martie vîrsta de 50 de ani. Preoții și credincioșii i-au cîntat „La mulți ani!”, iar protopopul Vasile Radu a prezentat oamenilor o scurtă biografie a episcopului-vicar al Episcopiei Romanului. „De obicei, în fiecare an, cu ocazia serbării zilei de naștere, mă retrăgeam într-o mănăstire pentru rugăciune și liniște. Anul acesta am venit în mijlocul dumneavoastră, pentru a fi prezent la acest moment deosebit”, a declarat Prea Sfințitul Ioachim. Mișcat de dragostea cu care oamenii participă la slujbele de la Sfîntul Dumitru, ierarhul de la Roman i-a rugat pe toți cei de față „să vă rugați pentru mine, așa cum și eu mă rog pentru voi”, precizînd că, în ziua Învierii Domnului, va veni și va oficia slujba religioasă la biserica „Sfîntul Dumitru”. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns