„Canoanele” programei de limba și literatura română

* BAC-ul 2005

După 1990, dar mai ales după noua lege a învățămîntului, programele examenului de bacaluareat au dat multă bătaie de cap profesorilor și elevilor de liceu. Fie în legătură cu numărul obiectelor la care se dădea examen, fie referitoare la ordinea și modalitățile de desfășurare a probelor orale și scrise.
La examenul de bacalaureat de limba și literatura română, care ocupa un loc important în acest examen, se ajunsese, oarecum, la normalitate, la sesiunea din 2003 stabilindu-se cele două probe, scrisă și orală, în această ordine, conform noului „curriculum liceal”, vizînd „competențele de comunicare aplicate în receptarea și producerea mesajelor”, ori anumite „tipuri de discurs (expozitiv, narativ, argumentativ), exersate în cadrul învățămîntului liceal”. Se ținea seama de experiența îndelungată și corectă a bacalaureatului de altădată, începînd cu proba scrisă la disciplinele de bază (limba română, limba latină și matematicile), care erau eliminatorii, și permitea accesul candidaților la probele orale, mult mai ușor de promovat. N-am înțeles de ce, anul acesta s-a revenit la proba orală mai întîi, ca în perioada de „tranziție”; probabil, ca să vină în sprijinul candidaților, adică pe linia celor mai slabe rezistențe, pentru evaluarea cu exactitate a competențelor elevilor.
Se poate susține că indiferent de ordinea probelor, scrise și orale, fiecare probă este eliminatorie. Dar nu și la fel de obiective, cunoscute fiind șansele favorabile candidaților la probele orale, față-n față cu examinatorul.
Indiferent de ordinea probelor, la limba și literatura română rămîn destule „canoane” de ispășit. De pildă, candidații trebuie să redacteze (la proba scrisă) „diferite tipuri de texte (compuneri/ eseuri și texte funcționale)”, pentru „identificarea valorilor stilistice”, cît și pentru a dovedi „competența privind receptarea mesajelor”, textele fiind alese din operele care aparțin „atît autorilor canonici, cît și altor autori”. Ceea ce, pentru elevii candidați, apar cel puțin două „canoane”: sintagma „autori canonici”, folosită pentru un număr de 16 scriitori din literatura română, începînd cu Eminescu și terminînd cu Nichita Stănescu, adjectivul „canonic” fiind folosit impropriu pentru scriitori, dacă acceptăm definiția dicționarului: „conform cu canoanele bisericești”, chiar dacă putem înțelege – tot conform dicționarului – prin substantivul „canon” o „regulă obligatorie” sau „normă stilistică obligatorie într-o anumită epocă” (vezi Dicționarul de neologisme, Editura Științifică, București, 1966, pag. 123). Al doilea canon pentru candidați constă în faptul că textul „la prima vedere” poate fi și din alți autori decît cei „canonici”. Care pot fi aceștia?, se întreabă candidatul; un scriitor realist sau suprarealist?; unul tradiționalist sau avangardist? De ce nu se limitează acest „la prima vedere”, doar la cei 16 „autori canonici”? Fiindcă la clasă nu s-au comentat și analizat decît cîteva, cele reprezentative, din fiecare scriitor studiat. Și „canoanele” examenului de bacalaureat nu se opresc aici. La proba scrisă, programa prevede (cu deosebire pentru clasele umaniste), să trateze ca subiect un „eseu literar”, tip de compunere care presupune talent și cultură profundă. (Amintesc definiția dicționarului: „studiu de proporții reduse, în care autorul atacă probleme de ordin filozofic, literar, științific etc. expunînd un punct de vedere personal, fără a epuiza subiectul”). Oare, cred autorii programei că absolvenții liceelor din Podu Turcului, Vaslui sau Pojorâta ar putea dovedi „competența de a produce astfel de mesaje”? Mă îndoiesc, oricît de pregătiți ar fi chiar absolvenții claselor de „umanitare”; și oricît de departe ar fi ajuns cu propășirea și modernizarea învățămîntului în țara noastră.
De ce nu s-ar folosi tipuri de compuneri tradiționale, practicate cu succes, de multă vreme și la îndemîna elevilor de liceu, ca: sinteza, paralela, caracterizarea unui personaj, analiza literar-stilistică folosind argumentarea, care nu exclude exprimarea unor păreri personale?
în concluzie, judecînd lucrurile mai ales din punctul de vedere al elevilor, consider că programa actuală de limba și literatura română pentru examenul de bacalaureat, la capitolul „Competențe de evaluat”, s-a insistat prea mult pe aspectele generale privind textele de literatură română, în loc să se stabilească o listă precisă de „autori canonici” și operele lor (obligatorii) pentru candidați. în plus, pentru umaniști mai ales, se poate prevedea, la proba orală, scriitorul preferat și o listă de opere preferate, pe baza cărora candidații să-și dovedească, în mod evident și subiectiv, „competențele de evaluat”.
De fapt, toate aceste carențe privind programa de limba și literatura română, ca și cerințele ce decurg din aplicarea ei, rezultă din abilitatea metodică de organizare a lecției de limba și literatura română în cele patru clase de liceu, în care să fie bine precizate atît sarcinile elevilor, cît și ale profesorilor. Numai așa se pot însuși cunoștințele și competențele de comunicare aplicate în receptarea și producerea mesajelor. Și nu prin toceala și memorarea manualelor sau a studiilor de specialitate. Problemă asupra căreia voi reveni. (prof. Marin COSMESCU)inatorie. Dar nu și la fel de obiective, cunoscute fiind șanse

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!