Dezastru la Testarea națională

Administrator

Elevii sînt din ce în ce mai slab pregătiți să facă față unor examene. Lucru demostrat, și în acest an, de procentul de promovabilitate extrem de slab, care arată că și școala băcăuană este într-un permanent declin. Mai exact, din cei 8.059 de candidați care au fost prezenți în sălile de examen, doar 6.216 au luat examenul de absolvire a opt clase. Ceea ce înseamnă că pentru aproape un sfert dintre elevii claselor a opta au trecut prin școală degeaba, de vreme ce la examen nu au reușit să demonstreze că sînt în stare să ia cinci la trei dintre materiile de studiu. „Din punctul nostru de vedere, procentul de promovabilitate este destul de bun. Sînt județe în țară care au promovabilitate de 60 la sută. Sîntem, oricum, peste media pe țară”, spune Mirela Berza, inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Cifrele seci confirmă că elevii au precupările elevilor sînt mult mai diversificate decît în anii anteriori și că învățatul nu mai este printre prioritățile lor.
Anul trecut, promovabilitatea în județul Bacău a fost de 85,9, iar după examenul desfășurat săptămîna trecută, un elev din patru va rămîne doar cu diploma de absolvire a opt clase. Cifra promovabilității ar fi infinit mai mică, dacă la procentajele oficiale ar fi luați în calcul toți cei peste zece mii de elevi care au început clasa a opta. Dar pentru că mulți s-au temut că nu vor lua testele, ei au preferat să rămînă acasă.

Elevii nu citesc o iotă din operele pentru examen

în acest an, obiectul care a dat cele mai multe bătăi de cap a fost Limba și literatura română. Asta, deși mai toți elevii care ieșeau din sălile de examen spuneau c-a fost ușor. „Tezele elevilor au fost foarte slabe, iar primul lucru care se vedea foarte clar este că ei nu mai citesc nici măcar operele care sînt pentru examen. Am întîlnit teze în care Zoe era considerat personaj masculin, de vreme ce numele nu se termina cu vocala «a». Cred că, dacă operele ar fi pe calculator, în variantă audio sau video, și rezultatele la acest examen ar fi mai bune” este de părere o profesoară de limba și literatura română care a corectat teze la examenul din acest an.
Un prim semnal de alarmă în privința pregătirii mediocre a candidaților a fost la simularea din luna aprilie, cînd doar ceva mai mult de jumătate dintre absolvenți au luat note de trecere. Atunci, însă, mai marii învățămîntului băcăuan, care ar fi putut lua măsuri în vederea îmbunătățirii pregătirii elevilor, motivîndu-i și impulsionîndu-i pe profesorii din școli, s-au grăbit să afirme că nu nota este importantă, ci organizarea. Așa că lucrurile au decurs în aceeași notă, a dezinteresului și delăsării.

Aproape o mie de candidați așteaptă pomana contestațiilor

Chiar dacă nivelul de pregătire a fost unul foarte slab, elevii nu au fost conștienți de acest lucru. Cei mai mulți dintre ei au încercat marea cu degetul, în speranța că la contestație profesorii vor mai închide ochii și le vor da o notă mai mare. în total, din județul Bacău au fost trimise în centrul de corectare de la Iași nu mai puțin de 950 de teze. „Cele mai multe – 642- sînt la română, pentru că aici au fost și notele cele mai mici. Avem și 178 de note contestate la matematică, 90 la istorie și 40 la geografie. Cele mai multe dintre teze sînt cu note sub cinci, iar speranța contestatarilor este că vor lua examenul. Avem chiar și teze cu nota doi și trei care au fost contestate”, a mai declarat adjuncta Mirela Berza.
Rezultatele de la testarea națională sînt importante, de vreme ce reprezintă jumătate din media de admitere la liceu. Dar, în acest an, doar 6.216 elevi, adică cei care au obținut promovat examenul, se pot gîndi că în următorii patru ani vor urma cursurile unui liceu, Ceilalți, pentru care examenul a fost un dezastru, trebuie să se mulțumească doar cu o școală de arte și meserii. Pentru că, spre deosebire de Bac, Testarea se dă o singură dată pe an, iar următorul tren este abia anul viitor.

Două eleve din Onești au avut zece pe linie

Afișarea rezultatelor examenului de capacitate la școlile din Onești
s-a transformat pentru unii în mare motiv de bucurie, iar pentru alții
în dezamăgire. Cele mai bune rezultate le-au obținut elevii de la Școala nr. 5 „Ghiță Mocanu”: din 145 elevi care au dat acest examen, 32 au obținut medii peste 9,00, doar șapte fiind respinși. Eleva Cristina Chirales a luat la toate lucrările nota 10,00, iar media claselor V-VIII a fost 9,89. La Școala nr.1, din 118 elevi înscriși la acest examen, 100 l-au promovat, rezultatul cel mai bun fiind realizat de Cosmin Pleșa, cu media 9,80. La această școală, mulți elevi s-au dovedit buni cunoscători ai geografiei, 31 dintre ei reușind nota maximă, 10. Au fost și două eleve care au obținut media 10 la examenul de capacitate, ele avînd medii de 10 și în toate clasele absolvite. Alexandra Mihaela Zaharia și Cristina Ursu, autoarele acestei performanțe, au fost colege la Școala nr. 2 din Onești. La aceeași școală, Cosmin Mitruț Moldoveanu a avut și el media 10 în clasele V-VIII, dar a obținut media generală 9,90 în urma lucrărilor scrise. La Școala nr. 2 s-au înregistrat și notele cele mai mici la cei 19 elevi care au fost respinși, unii dintre ei avînd note cuprinse între 3,00 și 3,50.
La Școala „Emil Racoviță”, din 109 elevi au fost respinși 13, aici
înregistrîndu-se și un elev care nu s-a prezentat deloc la acest
examen. La Școala nr. 3, din 93 elevi, 85 au trecut testul, elevii de
la această școală remarcîndu-se prin obținerea a multe note mari,
cîteva chiar de 10 la matematică. La Școala nr.7, din 62 de absolvenți, 57 au reușit să treacă examenul de capacitate, în timp
ce elevii Liceului „Nadia Comăneci” au reușit și ei în număr mare:
din 50 înscriși , 44 au trecut examenul.
Contraperformanța acestui examen de capacitate au înregistrat-o
elevii Școlii nr. 6 Onești: toți cei nouă absolvenți au picat la examen.
Cei care au obținut o notă de trecere la un obiect, nu au mai reușit același lucru la celelalte obiecte de examen. (Costinela BREAHNĂ, Ion MORARU)mediocre a candidaților a fost la simularea din luna aprilie, cînd doar ceva mai mult de jumătate dintre absol

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.