Sediul FRF va găzdui astăzi tragerea la sorți în urma căreia se va stabili programul campionatului diviziei A, ediția 2005-2006. La eveniment va fi prezent din partea FCM Bacău președintele Gheorghe Chivorchian, care, ieri, a susținut că nu are nici o preferință în ceea ce privește adversarii băcăuanilor din primele etape. „Cum o vrea Dumnezeu. Nu are, pur și simplu, nici o importanță”, a spus președintele Chivorchian. La rîndul său, antrenorul Cristi Popovici a îmbrățișat aceeași poziție, principalului băcăuan fiindu-i indiferent cu cine va trebui să joace în debutul campionatului. „Cu cine o fi. Nu contează. Oricum trebuie să jucăm cu fiecare echipă”, a spus Cristi Popovici. Totuși, băcăuanii își vor stabili programul ultimelor meciuri de verificare din această vară în funcție de rezultatul țintarului de astăzi, o partidă cu FC Vaslui, Poli Iași sau Oțelul Galați urmînd să fie evitată spre finalul perioadei de pregătire dacă în primele etape trebuie să jucăm cu formațiile în cauză. Amintim că ediția 2005-2006 a campionatului diviziei A va debuta pe 6 august și va fi una de tranziție spre sistemul cu 18 echipe în primul eșalon. Astfel, la finalul întrecerii interne vor retrograda doar două formații pentru a promova patru: cîștigătoarele celor trei serii de divizia B plus formația clasată pe primul loc în urma barajului la care vor lua parte echipele clasate pe poziția a II-a în eșalonul doi. (Eduard CUCU)A va debuta pe 6 august și va fi una de tranziție spre sistemul cu 18 echipe
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.