Mărul discordiei și drumurile lui
Drumul răbdării nu este lung atunci cînd flacăra dragostei Treimice i-l luminează. De aceea, a pune coroană minunată unei așezări, cu arzătoare recunoaștere și amintire pentru înaintași și din respect pentru urmași, prin înfăptuirea unor lucrări ample de restaurare, consolidare și învestmîntare cu pictură a unei biserici înseamnă, mai înainte de toate, iubire și răbdare.
Ca vedere spirituală, o biserică îngrijită și decorată cu pictură canonic desfășurată tematic și plăcut armonizată cromatic în ansamblul spațial focalizează gîndurile pioase, predispuse la încîntare și delectare, la înălțare sufletească și apropiere de Dumnezeu. Slujind, în acest sens, cîtorva lăcașuri de închinăciune, eu am avut cîteodată gustul amar al descurajării, înțelegînd mai bine cum roata și frîna își pot face rău reciproc. Am văzut cît de teios este mărul care pîrguie în pomul discordiei, ce este sădit aproape în orice parohie.
Ca o lege imuabilă, nu se poate să nu crească în tot locul acest pom ce umbrește cel mai mult și e cel mai zdravăn. El aduce moleșeală și supărare amară, storcînd toată vlaga lucrătorilor și duce, într-un sfîrșit, la abandonare sau la compromisuri în execuție, dîndu-ne treaba peste cap. Se poate ajunge în această situație pe multe drumuri care străbat hățișuri, iar la capăt se frîng în creasta de stîncă a unei prăpăstii.
Unul dintre ele este nerăbdarea. De multe ori, de cele mai multe ori unii preoți, împinși de către consilieri care, la rîndullor, sînt brînciți de către enoriași, mînă cu mare grabă treburile. Acesta este cel mai descurajator drum. Altul este un pustiu presărat cu piatră seacă. Pe acest drum sînt buzunare pline cu vînt și cu cenușă în loc de pîine; apă chioară în pahare. Este drumul jertfei depline, al muncii degeaba. Un altul este cel străjuit de către consilierii parohiali și enoriași – cei mai vajnici vămuitori care cer nervi și dau lovituri la genunchi, pun venin în inimi și retează respirația. Vai de lucrătorul ce trebuie să străbată pe aici! E singur și e încolțit de pretutindeni, e hăituit și huiduit!… Merge cu capul în pămînt, cu lacrimi la ochi, șoptindu-și sie: „of, Dreptate, unde ești?”
Unii consilieri își regizează vorbele și faptele prin tactici derutante, sărind în ochii celorlalți, ca un model pentru aceștia. Niciodată nu se implică într-o situație conflictuală, se influențează reciproc, ajungînd la o automatizare conceptuală, iar cînd unul sare cu gura, sar toți. Gîndesc sub presiunea propriilor păreri și se manifestă cu ostilitate față de cei care lucrează la biserici – pictori sau muncitori. Ei induc și celorlalți convingeri cum că lucrătorii efectuează o muncă ușoară și au un cîștig facil, sau că lucrările nu sînt de calitate. Se creează o atmosferă conflictuală și numai Dumnezeu îi mai poate scoate pe lucrători din colții acestor consilieri și enoriași. De cele mai multe ori, nu!… Un alt drum, unul mai rar întîlnit la parohii, dar din nefericire existînd cîteodată, este un drum asfaltat, cu un covor roșu la intrare și cu tufe de pelin la capăt. Pe el patrulează preotul. Repet: sînt puține astfel de drumuri. Impotmolirea și conflictele pe această cale pot fi cauzate de către lucrători, dar sînt uneori și preoți care nu au recunoaștere pentru muncă și nu prețuiesc cinstea și dreptatea.
întîmplările de la mănăstirea Tanacu m-au pus pe gînduri. Eu sînt întotdeauna circumspect atunci cînd e acuzat un om și întotdeauna am în vedere prezumția de nevinovăție. Pînă cînd se va face lumină în acest caz nu am păreri; am numai întrebări. Gîndul meu este să dea Dumnezeu să nu fie adevărat. Dacă, însă, e vinovat să îi ierte și să-i îndrepte pe el și pe cei ca el – dacă mai sînt, dar și pe cei care fac rău pictorilor și muncitorilor de la biserici. (Aurel V. Zgheran)evărat. Dacă,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.