Medicul Dana Marcu, șefa Inspecției Sanitare de Stat de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Bacău, își petrece mult din timpul liber în fața calculatorului. Cum are un moment de răgaz, doctorița de care fug toți agenții economici cu bube în ceea ce privește respectarea normelor sanitare, navighează pe internet. „La început mi-am pus Internet acasă, să pot vorbi cu prietenii din facultate și colegii plecați în străinătate. Am foarte mulți colegi plecați cu care țin legătura și voiam să știu cum le merge acolo, cum e legislația la ei, ce trebuie să facă un doctor, de ce specializări mai are nevoie, dacă s-au adaptat. Asta nu pentru că m-ar tenta să plec, ci pur și simplu pentru că îmi doresc să aflu cît mai multe despre ai noștri plecați în alte țări”, ne-a mărturisit Dana Marcu. Șefa Inspecției mai spune că o mare plăcere îi face și căutarea diferitelor lucruri pe Internet, mai ales în ceea ce privește decorațiunile interioare, plantele și animalele. „De multe ori se întîmplă să caut pe Internet un cuvînt pe care-l aud la televizor. Mă interesează absolut orice, inclusiv informații profesionale”, a precizat doctorița Marcu. (Claudiu TĂNĂSESCU) Șefa Inspecției mai spune că o mare plăcere îi fa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.