Bijuteriile geto-dacilor, armele utilizate de strămoșii noștri, dar și ceramica executată de meșteri olari anonimi în urmă cu 2.000 sau 3.000 de ani, reprezintă tot atîtea exponate ce atrag interesul turiștilor străini ce vizitează vara muzeele din Bacău. Pentru că, o dată cu începutul vacanței de vară și încheierea sesiunilor de examene pentru studenți, numărul tinerilor interesați de instituțiile de cultură a scăzut. însă, sezonul nu este chiar atît de mort, pentru că, în momentul de față, mai interesați de istorie și artă par a fi turiștii ajunși din diferite țări la Bacău. „în perioada de vacanță, băcăuanii vin mai rar pe la muzeu. Dar nu sîntem ocoliți de turiștii străini, fie din alte județe, fie din alte țări, care sosesc ori sînt în tranzit prin Bacău. Unii, de exemplu, vin din nordul Moldovei și, înainte de a pleca la mare, poposesc la Bacău, la prieteni și rude, fără a uita și de muzeul de istorie. Alții vin din Uniunea Europeană, căsătoriți cu români sau doar în vacanță în țara noastră”, ne-a declarat unul din muzeografii Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău. Acesta, pentru a-și întări argumentația, ne-a arătat cartea de vizită a Muzeului de Istorie, în care ultimele impresii scrise aparțin la doi olandezi și niște italieni. De precizat faptul că, anul trecut, în perioada de vară, muzeul de istorie „Iulian Antonescu” a fost vizitat de turiști din Spania, Franța, Italia, chiar și Japonia. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.