Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău (DADR) a propus ieri, 1 iulie, Ministerului Agriculturii modificarea Măsurii 3.4 din programul SAPARD. „Am trimis ministrului Agriculturii o scrisoare prin care am cerut ca în măsura 3,4 SAPARD să se introducă și fermele de vaci pentru lapte, sau ferma de taurine sau ferma mixtă – a spus directorul executiv al DADR, Mihai Banu. Contractul de arendare care stă la baza construcției acestei ferme trebuie să fie introdus în procedura Sapard. Pentru că astăzi este introdus numai contractul de arendare pentru terenuri. Aceștia beneficiază de Programul Sapard pentru finanțarea achiziționării utilajelor, a tractoarelor. La prima vedere este o noutate. Legea permite așa ceva, dar nimeni nu a avut această inițiativă. Se poate organiza o fermă, în care să se desfășoare numai două operațiuni: să se mulgă vacile și să se vîndă laptele la un preț bun”.
în programul Sapard sînt active măsurile 1.1 – âmbunătățirea prelucrării și marketingul produselor agricole și piscicole, 2.1 – Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale, 3.1 – Investiții în exploatații agricole, 3.4 – Dezvoltarea și diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative, 4.1 – âmbunătățirea pregătirii profesionale și 4.2 – Asistență tehnică. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.