O înghețată pentru baba Ilinca

Baba Ilinca e din Bijghir, un sat din comuna Buhoci. Adică, „de peste Sirete”, cum i se spune rîului prin partea locului. S-o vedeți: e slabă ca un țîr și neagră ca un hornar care tocmai și-a încheiat treaba. Are aproape optzeci de ani și așa, la anii ăștia, a venit pe jos la Bacău, cu marfă multă, pentru vînzare. „Marfa” e un trăistoi burdușit cu legături de sunătoare, plantă care – știe ea din moși – strămoși – te vindecă de toate bolile, numai de bătrînețe – nu! âmbrăcată ca un cioclu, s-a postat într-un colț al pieții din oraș și cumpărătorii nu întîrzie s-o întrebe de preț și să cumpere. Trei buchete de floare pentru zece mii de lei. Atîta cere, și într-o juma’ de ceas a dat aproape trei sferturi din traistă. âși face, în gînd, socotelile; da, a cîștigat ceva bani, merită munca pe care a făcut-o cu o zi mai înainte la cules prin văgăunile acelea din preajma satului. Nu-i deloc ușor, la anii ei, să stea aplecată ceasuri întregi, șalele n-o lasă deloc, o dor de mulți ani, dar ea nu vrea să bage durerile în seamă. Chiar zilele trecute a terminat și de prășit, face treaba asta singură, că moșul i-a murit acum vreo cinci ani, iar băieții – patru la număr – îs plecați prin cele zări ale lumii. Astăzi a făcut, pînă acum, vreo două sute de mii, mai are în traistă marfă de vreo sută de mii și va pleca acasă, dar nu înainte de a mînca o înghețată. Uite-o pe fata asta, de la ea din sat, care vinde și ea pojarniță, cu cîtă poftă linge înghețata aceea din cornet. Ea a uitat de cînd n-a mai mîncat o înghețată; ba, dacă se gîndește bine, nici n-a mîncat vreodată o asemenea delicatesă! Da’ se va sătura ea, oare, cu o înghețată? N-a mîncat nimic de dimineață, a plecat la ora cinci de-acasă, înghețata asta poate, oare, să-i astîmpere foamea? Tot gîndind așa, s-a apropiat de ea o doamnă care i-a cumpărat ce mai avea în traistă. Floare bine crescută, proaspătă, sunătoare adevărată. După aceea și-a făcut cruce, da, încheiase o „afacere profitabilă”. A împăturit traista cum a crezut ea că e mai bine și a cumpărat ditamai înghețata. S-a așezat pe bordură și a început să o lingă tacticos. Doamne, ce bună e! Dar, parcă, nu-i potolește deloc foamea! Și atunci merge alături, la covrigărie, și cumpără patru covrigi. Ei, alta-i viața cînd mănînci înghețată cu bunătatea asta de covrig fierbinte!
Eu, cînd am stat de vorbă cu ea, bătrîna tocmai terminase de mîncat înghețata și un covrig. „Pe ăștia trei, care-i mai am, o să-i mănînc pe drum”, așa mi-a spus baba Ilinca înainte de a o lua pe jos spre satul ei de peste Sirete… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!