Mărturii ale pioșeniei și vredniciei
* Invocarea prezenței și binecuvîntării Lui Dumnezeu pentru Sfînta troiță și fîntîna din satul Scorțeni
Satul nostru – Scorțeni, se află situat la jumătatea distanței dintre Bacău și Moinești și este atestat documentar din anul 1443. Aici își desfășoară activitatea filiala Societății „Miron Costin”, căreia îi sînt onorat a-i fi președinte. Pa parcursul a 15 ani de la înființare, această societate a avut ca obiective activități dintre cele mai bine primite de enoriași, de toți locuitorii satului. Evidențiez cîteva dintre acestea: festivități pentru marcarea a 550 de ani de atestare documentară și a 75 de ani de la scrierea primei monografii a satului de către preotul Ioan Teodorescu – slujitor al parohiei vreme de peste 50 de ani și cel care s-a ostenit pentru construcția sfintei biserici din Scorțeni. S-au organizat, de asemenea, numeroase comemorări ale unor oameni de seamă ai locului.
într-o asemenea atmosferă de efervescență spirituală, duminica ce tocmai a trecut ne-a oferit momente de neuitat pentru viața liturgico-sacramentală prilejuite de slujba de sfințire a unei troițe și a unei fîntîni construite pe latura stîngă a șoselei care șerpuiește prin sat. Ele au constituit loc de comuniune în frumusețe și rugăciune și, în același trimp, loc de serbare în pace, evlavie și dragoste duhovnicească.
Sfînta Troiță, formată din trei ocnițe flancate pe bolțile semicirculare cu trei cruci de marmoră inscripționate cu semne și denumiri creștin-ortodoxe, a fost reconstruită, iar fîntîna reamenajată. Personal, dar și cu susținerea credincioșilor și a primarului comunei, domnul Constantin Lăzărescu, am inițiat și desăvîrșit aceste lucrări pentru a comemora o întîmplare tragică și a sfinți locul: cu puțin timp în urmă aici s-a răsturnat un autotir încărcat cu lemne, rănind foarte grav trei persoane și distrugînd fîntîna, pe care am reamenajat-o absorbind izvorul și căptușind-o cu tuburi de beton. Ocnițele au fost pictate de către unul dintre consacrații acestui tip de lucrări, pictorul Aurel V. Zgheran.
Cele două lucrări au fost posibile datorită îndeosebi credincioșilor Neculai Câmpanu, Vasile Tătaru, Onu Alexandru, Mihai Zamfirescu, Stanciu Neculai. După puterile bănești și măsura dărniciei fiecăruia au contribuit, de asemenea, alți credincioși, precum și primarul comunei.
Slujba de sfințire a fost oficiată de preotul protopop al Protopopiatului Moinești – Petru Todeancă, împreună cu un sobor de preoți slujitori ce s-au alăturat subsemnatului: Constantin Breahnă – fost paroh al acestei parohii și Ion Diaconu.
Sosiți în pelerinaj la această sărbătoare creștină, credincioși din împrejurimi și fii ai satului au participat cu multă pioșenie și bucurie, împărtășind cu toții același simțămînt ca pe o drept-binecuvîntare de la Dumnezeu și un semn că sîntem cu toții sub apărarea Sa.
Masa creștină a fost încă un argument al iubirii pentru pelerini, care au revenit la casele cu inimile pline de duhul comuniunii și al credinței. (Costică Ceaușu, preot-paroh Scorțeni)elvetica-R t al iubirii pentru pelerini, care au revenit la casele cu inimile pline de duhul comuniunii și al credin
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.