Contrapunct

Potopul

Eugen VERMAN

Luna iulie a anului de grație 2005 a început sub semnul unui nou potop de scumpiri. Anunțurile făcute pe toate posturile de radio și canalele de televiziune ne-au dat frisoane. Gazele naturale, energia electrică, energia termică și serviciile s-au scumpit din nou. E un adevărat iureș cu aceste majorări de prețuri la energie și gaze și, în continuare firească, la servicii și alimente. Pregătirea pentru intrarea în Uniunea Europeană nu-i o vorbă goală. Pentru noi, muritorii de rînd, această pregătire e sinonimă cu scumpirea vieții. Deși copilul acela minune al finanțelor românești, e vorba de domnul ministru Ionuț Popescu, ne-a spus că pentru românul mediu măsurile luate de Guvern conduc chiar la o creștere a nivelului de trai, nimeni nu crede o iotă din această afirmație. Vreau să spun că românul ăsta mediu o duce din ce în ce mai prost, leafa abia îi ajunge să-și plătească facturile, iar la iarnă, cu majorarea anunțată la agentul termic, o va pune de oaie. Adică vom ajunge să nu mai avem nici pentru mîncarea aceea modestă de fiecare zi.
Nu știu dacă domnul ministru amintit, nu știu dacă guvernanții, parlamentarii, cei ce conduc țara asta cunosc adevărata realitate, mai ales de la sate. Oricît ar părea de neverosimil, cei de la sate – sigur, nu toți – se zbat într-o sărăcie cumplită. Mulți nici n-au de mîncare dimineața, masa lor, dacă pot spune așa, fiind o dată pe zi și aceea ca prin anii ’48. Domnilor, realitatea e crudă! Nu vă uitați la cei care vin pe litoral sau la munte! Numărul lor e infim pe lîngă marea masă a săracilor, aceștia din urmă socotindu-și viața în masa mizeră luată o dată pe zi. Și atunci să nu ne mai mirăm că spitalele sînt pline de bolnavi, că populația țării, în general, e bolnavă…! Criza acută din sistemul sănătății vorbește despre acest trist adevăr. Ieri dimineață, în timp ce mă duceam să-mi plătesc factura la „cablu” – cel puțin ăștia de aici s-au întrecut pe ei înșiși în a majora prețul abonamentului – am întîlnit, la pubela de gunoi, un om tînăr, la vreo 40 de ani, îmbrăcat cuviincios, care căuta hrană printre resturile acelea mizerabile. Mi-a zis că e șomer și că are acasă trei copii, iar nevasta e internată în spitalul TBC de la Bisericani și că, pur și simplu, a ajuns la disperare. „âmi omor copiii și mă omor și eu…” – așa mi-a spus. Și cîte cazuri-limită nu există…!
… Și iată, 1 iulie a debutat cu un nou val de scumpiri. Românul de toate „dimensiunile” – fie el sărac sau mediu, dar și cei mai scăpătați – se întreabă: pînă cînd? Mi-au venit niște prieteni de dincolo de ocean care, după cîteva zile de „contact” cu viața de la noi, m-au privit lung întrebîndu-mă cum de mai rezist. Și eu îmi pun această întrebare, dar cînd mă gîndesc la faptul că sînt mulți oameni cu pensii și mai mici de 400 de lei grei, îmi spun că, totuși, mă pot considera, fără să greșesc, un răsfățat al soartei… Dar am și îndoieli. Ne mai vedem la iarnă…?! a debutat cu un nou val de scumpiri. Românul de toate „dimensiunile” – fie el sărac sau mediu, dar și ce

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!