Noua structură de organizare a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău (DADR) devine operațională de astăzi, 6 iulie. Mihai Banu, directorul executiv al DADR, a anunțat de cînd a intrat pe această funcție că intenționează să schimbe modul de organizare a instituției. „Vrem să punem accentul pe dezvoltarea rurală a județului Bacău – a spus Mihai Banu. Direcția Agricolă are și prin titulatură o asemenea misiune. Am și identificat, în județ, resursele pe care trebuie să le punem în valoare pentru ca dezvoltarea rurală să devină o realitate și am trecut, deja, la aplicarea unor proiecte care vor duce în final la această țintă. Vrem să dirijăm produsele din gospodăria țărănească spre piață, dar nu oricum, ci în condițiile de pe piața europeană. De aici se vor cîștiga bani, iar nivelul de trai la sate va crește. începem să lucrăm pentru colectarea laptelui din gospodării, apoi a cărnii, dar ne gîndim să creștem și suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr în județ. Laptele și zahărul au cote bune de piață în Uniunea Europeană”. Astăzi, toți angajații Direcției Agricole Bacău se întîlnesc cu directorii lor și stabilesc strategia de acțiune pentru viitor. în această instituție funcționează, deja, un departament de aplicare a politicilor agrare ale guvernului și un departament pentru dezvoltarea rurală. Ghiță Burlui și Constantin Becheanu conduc aceste departament. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.