Elevii Școlii 2 Onești vor învăța, anul viitor, limba engleză cu un vorbitor nativ. Unitatea de învățămînt de pe malul Trotușului este singura din întreg județul al cărui proiect prin care se solicita prezența unui asistent de limbă a fost acceptat de finanțatorii de la Uniunea Europeană. „Asistentul de limbă străină este un vorbitor nativ care vine să predea limba sa pentru opt luni cu o bursă asigurată de UE. Școala trebuie doar să-l ajute să-și găsească o locuință și să-l exploateze 16 ore pe săptămînă cu orice tip de activități didactice”, ne-a declarat Angela Sterpu, inspector de integrare europeană la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.
Alegerea proiectului depus de Școala 2 Onești reprezintă o noutate pentru județul Bacău, pînă acum nici o altă unitate de învățămînt nemaifăcînd astfel de activități. în unitățile de învățămînt mai există vorbitori nativi de engleză, însă aceștia sînt veniți prin Corpul Păcii, nu cu bani plătiți de Comunitatea Europeană.
Interesant este că deși la țară limbile străine sînt predate de suplinitori care au terminat doar liceul, directorii școlilor nu sînt cîtuși de puțin interesați să alepeze la această variantă pentru a îmbunătăți calitatea ctivității didactice. „Mulți directori din mediul rural se plîng de faptul ca la ei nu vin profesori calificați de
limbi străine, dar nici nu fac efortul să completeze un formular de cerere a asistentului și să-l adreseze la termenul-limită de 1 februarie să-și încerce șansa. Misiunea acestor asistenți nu este de a lua pîinea profesorilor, ei pot face diverse opționale. Cred
ca ambele parți ar avea de cîștigat. Nu trebuie să sperie pe nimeni această formă de cooperare europeană din categoria acțiunilor Comenius”, este de părere Angela Sterpu. Dovada dezinteresului directorilor de școli pentru această opotunitate este că în anul școlar trecut au fost depuse două proiecte prin care se solicita prezența unui asistent de limbă, din care unul a fost aprobat pentru finanțare. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.