âmprumut din bancă pentru proteze dentare
• din ce în ce mai multe persoane apelează la împrumuturi pentru a-și rezolva problemele dentare n pensionarii preferă să facă împrumut de la CAR n deși au posibilitatea să ia credit bancar pentru tratamente stomatologice, puțini tineri se folosesc de această posibilitate
Pentru că nu au nici o șansă de a beneficia de fondurile de asigurări de sănătate destinate asistenței stomatologice, din ce în ce mai multe persoane recurg la împrumuturi ca să-și rezolve problemele dentare. La rîndul lor, unii medici stomatologi vin și ei în întîmpinarea nevoilor pacienților, creîndu-le posibilitatea de a accesa mai ușor serviciile medicale pe care le oferă. De mai multă vreme, un cabinet stomatologic din Bacău practică o formă inedită de a-și atrage pacienții, profitabilă de ambele părți. Le dă posibilitatea de a beneficia de serviciile lui și prin angajarea unui credit de la o bancă. „La prima consultație, care nu costă nimic, eu văd ce lucrări trebuie să-i fac persoanei respective și funcție de aceasta îi întocmesc un deviz. Cu acesta se duce la bancă și solicită un credit de consum obișnuit. Apoi îmi achită pentru început un acont de 15-25 la sută din costul lucrării, mărimea acestui avans fiind stabilită de bancă. Pacientul revine la aceasta cu chitanța care dovedește că a plătit acontul, după care banca îmi virează restul de bani”, declară medicul stomatolog care a dorit să rămînă în anonimat. El a preluat această modalitate din București, unde se practică pe scară largă. Din păcate, nu și la noi. „Sînt puține solicitări față de cîte persoane au probleme cu dantura. în continuare, populația preferă să-și ia credit pentru un televizor, decît pentru a-și îngriji din timp sănătatea, astfel ca să nu ajungă în situație critică”, este de părere medicul stomatolog.
CAR, o soluție salvatoare
Realitatea arată că, într-adevăr, românul nu este preocupat de rezolvarea problemelor de sănătate decît atunci cînd îi crapă măseaua. Dovadă este faptul că dacă foarte puțini tineri și din cei de vîrsta a doua sînt preocupați de cariile pe care le au în gură, în schimb, din ce în ce mai mulți pensionari apelează la împrumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) pentru proteze dentare. „La noi nu trebuie să motiveze de ce solicită împrumutul, dar avem destule cazuri care ne-au spus că au nevoie de cîteva milioane pentru a merge la stomatolog”, ne-a spus reprezentantul CARP Bacău, care numără 17.000 de membri. Pentru lucrări stomatologice, membrii CARP Moinești, însă, au posibilitatea să-și ia și un împrumut dar și să beneficieze de un ajutor financiar. „Din fondurile noastre se acoperă cam 30 la sută din valoarea lucrării. Ajutorul, totuși, nu poate depăși suma de 800.000 lei”, afirmă Anton Albu, președintele CARP Moinești. Numai în primul semestru din 2005, CARP Moinești a acordat 15.300 lei noi (153 milioane lei) ajutoare pentru lucrări dentare.
Bătrînii, cei mai afectați de costul serviciilor stomatologice
Cu certitudine, numărul celor care vor apela la împrumut pentru tratamente stomatologice va fi din ce în ce mai mare. Deși plătesc asigurarea de sănătate, adulții, pe lîngă faptul că au dreptul doar la compensare și numai a unui pachet de servicii stomatologice extrem de redus, nu ajung nici la acestea. Pentru ei nu mai rămîne nimic din fondul de asigurări de sănătate, pentru că suma se epuizează la cîteva cazuri de copii. De altfel, chiar prin normele sanitare de anul acesta s-a stabilit ca marea majoritate a populației să nu mai aibă acces la servicii stomatologice în sistemul asigurărilor de sănătate nici atît cît a avut în 2004. Cei mai afectați sînt bătrînii. Pentru că protezele nu se mai decontează de către Casă în proporție de sută la sută, ci de numai 40 la sută. Prin urmare, bătrînii sînt nevoiți să scoată destul de mulți bani din buzunar pentru dantură. Și în această situație vor fi puși foarte mulți vîrstnici, deoarece tratamentele protetice, servicii de care au ei nevoie cel mai mult, sînt cele mai costisitoare. O proteză acrilică parțială cu 1-7 dinți este tarifată la 300,8 lei noi (3.008.000 lei vechi), o proteză acrilică parțială de peste 7 dinți – 351 lei noi (3.510.000 lei vechi) și o proteză acrilică totală – 401,1 lei noi (4.011.000 lei vechi). Din această sumă, pacienții vor trebui să suporte 60 la sută, în cazul fericit în care medicul nu a terminat încă plafonul. Cum acesta se consumă cu doar cîteva cazuri de copii, bătrînii sînt puși în situația de a-și plăti integral proteza. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.