Directorul Oficiului Județean de Geodezie și Cartografie Bacău, Iulian Arbunea, participă de ieri, 7 iulie, la Conferința Națională „Consolidarea sistemului de cadastru și publicitate imobiliară în România”. Conferința se încheie astăzi, 8 iulie, și este organizată în cadrul Proiectului PHARE 2003 de înfrățire instituțională „Sistemul cadastrului și înregistrării drepturilor de proprietate imobiliară în România”. La deschiderea oficială a acestei conferințe au fost invitați să participe și Vasile Blaga – ministrul Administrației și Internelor, Jonathan Scheele – șeful Delegației Comisiei Europene în România, Cristian Ilie – director general al Agențiai Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și lider de proiect, Mario Thurner – lider de Proiect și Viorel Mănescu – Președintele Uniunii Notarilor Publici din România. „Cartografierea spațiului României cu mijloace moderne, electronice, este deja o realitate – ne-a spus Iulian Arbunea. Acest proces și repoganizarea activității de cadastru și publicitate imobiliară au revoluționat, din acest an activitatea noastră și așteptăm, în continuare, măsuri pentru îmbunătățirea și modernizarea ei. Conferința națională aduce, în acest sens, elemente noi”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.