Maxime și cugetări

România blocată de gerontocrați

Vasile PRUTEANU

Ca și moartea, imbecilitatea nu alege. Lovește năpraznic cînd nici nu te-aștepți. O dovadă mai clară de imbecilitate decît recenta respingere de către Curtea Constituțională a legilor proprietății și de reorganizare a Justiției, românul nu avea cum să aibă. Pentru perioada imediat următoare România este blocată în drumul ei spre Uniunea Europeană, spre bucuria Franței și Germaniei, care nu prea ne vor în rîndul țărilor prospere și civilizate. Deasupra capului nostru atîrnă mereu sabia clauzei de salvgardare, gata să ne taie gîtul cînd ne-o fi lumea mai dragă. Masa gerontocratică, atinsă ușor de ramolisment – promovată de Ion Iliescu și Rodica Stănoiu în fruntea Curții Constituționale – și-a arătat din nou colții, periclitînd țara pentru interesul ei personal; acela ca magistrații să rămînă în înalte funcții pînă la vîrste matusalemice. Imbecilitatea lor are imaginație; ea valorifică în chip diferențiat resursele de întunecime ale fiecărui ins component al acestui for, așa încît rezultatul să fie pe placul și măsura partidului (PSD) care i-a propulsat în înaltele scaune de judecată. în sprijinul acestei orori a venit cu viteza fulgerului și PRM, prin vicepreședintele Lucian Bolcaș, somînd Guvernul să ceară demiterea Monicăi Macovei. Acest bătrîn atins de scleroza și anchiloza gîndirii are cîteva indemolabile certitudini: e sigur că e deștept, e sigur că apără interesele PRM, chiar în dauna întregii țări, bucurîndu-se că poate da o lovitură Alianței D.A. fie și cu prețul suferinței tuturor cetățenilor României. Curios cum poate PRM percepe dezghețul democratic drept o disoluție și nu un progres, deși el însuși este beneficiarul privilegiat al acestui fragil sistem de conducere și organizare socială. Lovitura dată guvernului prin magistrații aserviți PSD ilustrează faptul că aceștia preferă demagogiei patriotarde a PSD și PRM delirul egolatru. Ei se simt eroi ai eticului și justiției stagnante, oameni ai unor misiuni. Ei confundă stabilitatea mentală cu acțiunea politică, luîndu-și reveriile legaliste drept soluții constituționale. O trufie mai purulentă aproape că nu există. Ori, „trufia e orbire; ea duce sigur la prăpastie”, scria cu cîteva milenii în urmă filosoful grec Epicur. Intransigența lor postrevoluționară – cred ei – e suficientă ca să ne facă să uităm dizgrațioasa lor cumințenie prerevoluționară și obediența față de regimul Ion Iliescu. Sînt campionii nesincronizării cu actualitatea europeană, ai inadecvării, ai suficienței lunatice. Sub aparența lor bățoasă se ascunde o dezmățată poftă de putere. Pofta de putere a imbecilului de rînd. Ion Iliescu și Rodica Stănoiu au jucat în promovarea lor rolul divinității răsplătitoare. Și din moment ce Dumnezeu le-a pus mîna în cap, au și început să le crească coarnele. Și așa se face că în România – blocată acum la mantinelă – numeroși inși confundă beneficiul țării cu beneficiul unui grupuscul prepotent sau al unor partide reminiscente. Mai supraviețuiește încă, din păcate, o strategie duplicitară, la limita schizofreniei, o anume șmecherie agresivă de sorginte dîmbovițeană.
Indiscutabil, politica noastră externă a fost direcționată pe opțiuni rezonabile. Strugurii la care poftim cu toții este Uniunea Europeană. Din păcate, nu la Bruxelles sau Strasbourg se duce bătălia pentru integrare. Cîmpul de bătălie a fost mutat în țară, în tranșeele reformării Justiției, eficientizării ei și a mult-prea amînatelor legi ale proprietății, unde dreptatea a umblat mereu cu capul spart. Două sînt cauzele acestei stări de fapte: dorința de îmbogățire rapidă și lăcomia fără hotare. „Pofta lăcomiei cu puterea împreunată este ca focul în iarba uscată” (Rimbaud). Pîrjolește totul, face prăpăd. Ar fi bine de știut că și „bogăția după care aleargă lumea cu atîta încrîncenare este ca umbra omului; de alergi după ea, fuge de tine, iar de vei fugi tu de ea, te va urma pretutindeni” (Brunetiere). Nici un cîștig, la urma-urmelor, ci mai mult patimă și necaz. Dar, cine să înțeleagă? Pentru a înțelege este nevoie de un caracter puternic, de minte și de o experiență îndelungată. Caracterul fiind, în acest caz, îmbrăcămintea purtată pe dinăuntrul omului. Este greu, astăzi, de vorbit despre caractere integre, cînd majoritatea politicienilor noștri seamănă mai curînd cu un „comando siberian, descumpănit, frustrat, costumat după o modă indigestă” (A. Pleșu). Retorica politică este chinuită, contrafăcută, avînd de ales între stagnare și reînviorare. Guvernul înclină evident spre oxigenul capitalist. Dacă i se pun mereu frîne, dacă este blocat de interesele personale ale politicienilor și magistraților din fruntea justiției, șansele noastre de accedere la civilizație și bunăstare plonjează într-un hău apocaliptic, din care cu greu ne vom salva. ențiat resursele de întunecime ale fiec

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!