După ce a condus 14 ani județul Bacău, din postura de președinte al Consiliului Județean, Neculai Lupu s-a retras la catedră și studiază cu atenție ce se întîmplă în Uniunea Europeană. Neculai Lupu a acceptat să prezinte, în fiecare săptămînă, cititorilor ziarului nostru, un subiect important legat de Uniunea Europeană și procesul de integrare al României în această structură. în fiecare vineri, veți putea afla care sînt instituțiile europene și ce rol au acestea, ce ne așteaptă după integrare sau care sînt costurile pe care le vom plăti în acest complex proces.
De la 1 iulie 2005, Uniunea Europeană are un nou președinte: Marea Britanie. Ce înseamnă pentru România că Marea Britanie este la președinția Uniunii Europene, în această perioadă dificilă pentru noi?
Marea Britanie este un membru foarte sever al Uniunii Europene, iar Tony Blair, în calitate de președinte al UE, are trei mari obiective de rezolvat: aprobarea bugetului comunitar, continuarea demersurilor pentru ratificarea Constituției Europene și continuarea discuțiilor pentru aderarea României și Bulgariei, plus începerea discuțiilor cu Turcia, dar și cu Croația, care este un stat mai pregătit decît România. Va însemna, sigur, multă rigurozitate pentru România. Și este posibilă reluarea unor dicuții pe care noi le-am crezut încheiate, privind aderarea.
Credeți că va exista bunăvoință față de România?
Dacă va fi bunăvoință, nu va fi, cu siguranță, din partea Marii Britanii. Și, oricum, trebuie să ne luăm gîndul de la bunăvoință. Englezii sînt riguroși și nu fac rabat pentru ei, dar pentru alții.
Care ar fi capitolele care s-ar putea redeschide?
Este vorba despre capitolul 24, Justiție și afaceri interne, capitolul 22, Mediu, capitolul 6, Concurența, și capitolul 10, Fiscalitatea. Mediul presupune investiții enorme, care vor însemna peste 40 de miliarde de euro, pînă în 2018, pentru a reduce poluarea și a veni cu tehnologii noi. Fiscalitatea este o altă problemă: odată aprobată noua legislație, statul nu mai are voie să subvenționeze firmele statului. Mai este o chestiune, foarte uinteresantă, pe care puțină lume o știe: odată deveniți membri ai Uniunii Europene, dispare politica de susținere a IMM-urilor. Păcat că nu am reușit să avem rezultate mai bune în acest domeniu.
De ce nu s-a aprobat bugetul Uniunii Europene? Cumva din cauza României?
Nu, nu are nici o legătură. în Uniunea Europeană se adoptă bugete multianuale, pe cinci-șase ani, cînd se stabilesc și prioritățile uniunii. Bugetul care trebuia aprobat acum, pentru perioada 2007 – 2013, ar fi fost al patrulea exercițiu bugetar multianual. Primul exercițiu a fost în perioada 1988 – 1992 și a avut două obiective: consolidarea pieței unice și dezvoltarea cercetării tehnico-științifice. Al doilea buget, 1993 – 1999, a avut ca obiective creșterea competitivității economiilor și utilizarea fondurilor structurale pentru îndeplinirea criteriilor de convergență. Asta înseamnă că țările membre ale Uniunii Europene trebuie să îndeplinească standarde ridicate, pentru a accede în zona uniunii economice și monetare, în zona euro. Nu toate țările sînt în zona euro. Exercițiul actual, în vigoare pînă la 2005, a urmărit extinderea uniunii către est.
Care este obiectivul pînă în 2013?
Urmează dezvoltarea durabilă și creșterea competitivității, pentru că fiecare stat membru se compară cu America și își dorește competitivitate. în al doilea rînd, se va urmări sporirea numărului de locuri de muncă. Și ei au șomaj ridicat.
De ce nu s-a aprobat, totuși, bugetul?
Au fost și aici tabere. Una dintre tabere a fost formată din țările dezvoltate, care contribuie la bugetul comunitar cu cei mai mulți bani: Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Italia și Austria, care susțin ca bugetul să rămînă la o contribuție a fiecărei țări de sub 1% din Produsul Național Brut. Comisia Europeană, care este guvernul UE, a venit cu o propunere ca fiecare țară să contribuie cu 1,14% din produsul național brut. Cele șase țări mari s-au opus. în plus, Franța și Irlanda, care stau cel mai bine cu producția agricolă, au solicitat menținerea unui nivel mare de subvenții. Marea Britanie beneficiază din 1985 de un rabat de 4,6 miliarde euro anual, contribuție mai mică la bugetul comunitar, pentru că, în 1985, avea o economie mai săracă. Acum, economia Marii Britanii este una dintre cele mai prospere, dar ea nu vrea să renunțe la acest rabat. Germania, Olanda, Suedia, care contribuie cu procente mari din TVA la constituirea bugetului comunitar, cer reducerea acestor procente.
Au existat și dispute legate de fondurile alocate țărilor care au aderat recent sau aflate în curs de aderare?
Comisia Europeană a solicitat reducerea fondurilor privind dezvoltarea regională și a unor fonduri structurale, deoarece atît cele zece țări care au aderat, dar și România și Bulgaria, nu au puterea de a absorbi aceste fonduri. Nu au capacitate, nu știu să facă proiecte, dacă le fac nu sînt ca lumea. Și atunci s-a pus problema reducerii cu cel puțin 30 de miliarde de euro a acestor fonduri și creșterea cheltuielilor la alte capitole. Și încă un lucru deloc de neglijat: s-au format tabere, pentru că cele 15 țări, membre mai vechi, și cele zece care au aderat acum, se bat pe fonduri structurale, care se dau pe criterii de competitivitate. S-a dovedit că piața internă unică nu asigură toate criteriile pentru dezvoltarea economiilor naționale, mai ales că Uniunea Europeană se confruntă cu o criză de supraproducție. (A consemnat Nicoleta BICHESCU)Justiție și afaceri inter
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.