Probleme privind integrarea europeană și globalizarea, de această dată tratate științific de profesori specializați de la Universitatea Bacău, vor putea fi analizate și de viitorii absolvenți de învățămînt superior în cadrul masteratului „Integrarea Europeană și Globalizarea”. „Este un masterat pe care Facultatea de Litere l-a conceput în colaborare cu Facultatea de Științe Economice. Intenția noastră este de a aduce la Bacău și profesori din cadrul Uniunii Europene, care să susțină cursuri de specialitate”, ne-a declarat prof. univ. dr. Doina Cmeciu, decanul Facultății de Litere a Universității Bacău. Acest masterat se va înscrie alături de celelalte trei existente în momentul de față de Facultatea de Litere: Știinte ale comunicării, Studii culturale și literare, Studii lingvistice, jurnalistice și editoriale, care au o durată de doi ani, fiecare. Admiterea va avea loc pe bază de interviu și motivație scrisă, perioada de înscriere va fi 1 – 29 septembrie, iar proba scrisă, la 30 septembrie. (Constantin GHERASIM)ie alături de celelalte trei existente în momentul de față de Facultatea de Litere: a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.