Originar dintr-o zonă minunată a județului Prahova, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Ioan Barbu, chiar dacă de mai bine de 20 de ani a devenit moldovean prin căsătorie, respectă cu sfințenie tradiția locurilor natale. „La noi, în Prahova, să fii naș este o mare onoare. Comunitatea te privește cu mult respect pentru aceasta. Dar și mai multă considerație ai, dacă menții un alt obicei. Regula este ca nașii de cununie să le boteze neapărat copiii finilor. Și eu nu mă abat de la ea. Legătura dintre fini și nași este una care are continuitate de generații. Dacă i-am cununat, obligatoriu le și botez copiii. Pentru că părinți spirituali trebuie să le fii atît finilor de cununie, cît și copiilor lor”, ne spune Ioan Barbu. Inspectorul șef al ITM Bacău a cununat nu mai puțin de trei perechi de tineri. Două din aceste familii au deja cîte un copil. „Eu și soția i-am botezat. Nici nu am stat pe gînduri. Acum așteptăm să vină pe lume pe la începutul lui august un alt finuț, de la cea de-a treia familie. Victoraș, deja îi știm sexul și numele. Botezul va fi prin septembrie. Noi sîntem trei frați, la rîndul meu am trei fete și am ținut neapărat să am cununați și botezați tot cîte trei. Și nu ne vom opri aici. Cel puțin cu botezurile”, promite inspectorul șef al ITM. Ioan Barbu mai are cîteva reguli pe care nu le încalcă nici dacă îl pici cu ceară. Nașii să fie cu vreo cîțiva ani mai mari decît finii de cununie și să fie singurii părinți spirituali ai acestora, pentru că în Prahova nu este moda cu doi sau trei nași. „Așa am moștenit de la bunicii și părinții mei și eu cred că așa este normal”, conchide inspectorul șef. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.