Constantin Burghelea, un țepar de loc din Hunedoara, a fost trimis în judecată la patru ani după ce-a emis CEC-uri fără acoperire pentru o cunoscută firmă băcăuană. Paguba se cifrează la cîteva zeci de milioane de lei vechi, iar procurorii spun că în tot acest timp au efectuat cercetări în cauză și l-au căutat pe Burghelea. Constantin Burghelea era administratorul firmei Atlantis Comimpex din Deva și, pe 17 decembrie, a cumpărat niște mărfuri în valoare de cîteva zeci de milioane de lei vechi de la o firmă băcăuană. El nu a plătit cu numerar, ci a completat o filă CEC și bun plecat. Abia apoi s-a descoperit că Burghelea a trecut pe CEC ca dată a emiterii 30 decembrie, deși totul se întîmplase pe 17, și că odată introdus în bancă la plată, documentul a fost refuzat pentru „lipsă totală de disponibil, trăgător aflat în interdicție bancară, set de instrumente retras din circulație”, după cum sună motivarea băncii. în timpul cercetărilor, oamenii legii nu au reușit să stea de vorbă sub nici o formă cu Burghelea, pentru că acesta a dispărut fără urmă. Ba mai mult, ei au descoperit că omul se ocupase intens cu emiterea unor CEC-uri fără acoperire, întrucît el intrase în interdicție bancară cu mult înainte de a emite CEC-ul în Bacău și lăsase astfel de urme și pe la Sfîntu Gheorghe, Deva și București, unde a fost trimis în judecată pentru acelelași fapte.
„Deși învinuitul își cunoștea situația financiară, totuși pentru a crea convingerea că-și va achita datoria față de firma respectivă, el a emis chiar o adresă prin care se obliga la plată în decurs de 10-15 zile, fapt nerealizat”, spun procurorii în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe Burghelea. Primele au intrat în alertă băncile, care au emis pe numele lui Burghelea mai multe somații prin care i s-a solicitat să restituie la bănci CEC-urile în alb, rămase necompletate. Executorii bancari le-au dus acasă la Burghelea, cînd acesta încă mai era de găsit la adresa pe care și-o dăduse, dar bărbatul a refuzat să primească somațiile. La puțin timp după asta, Burghelea a spălat putina definitiv, iar oamenii legii nu l-au mai găsit, chiar dacă este dat în umărire generală. în acest context, la patru ani după comiterea faptelor, procurorii băcăuani au decis să-l trimită în judecată, în lipsă, pentru înșelăciune și infracțiuni la Legea CEC-ului. (Mirela ROMANEȚ), dar bărbatul a refuzat să primească so
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.