La sfîrșitul acestei săptămîni a avut loc la Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale o reuniune de lucru a Consiliului cărnii de porc și a produselor procesate, la care este reprezentat și Grupul Agricola din Bacău. Membrii consiliului au analizat Regulamentul de organizare și funcționare a acestuia, unele măsuri pentru protecția producției interne și creșterea efectivelor de porcine în ferme autorizate, nivelul taxelor și tarifelor sanitar-veterinare în fermele de creștere a porcilor și în abatoare și s-a făcut o informare privind reglementarea aplicării măsurii de interzicere a vaccinării antipestoase (împotriva unei boli care face ravagii în aceste efective, pesta porcină) la populația de porcine din România. În urma dezbaterilor a rezultat că politica în sectorul creșterii porcinelor trebuie să aibă ținte precise pentru viitorii ani, respectiv creșterea efectivelor; îmbunătățirea calității materialului genetic, protecția mediului, investiții pentru îmbunătățirea condițiilor de creștere și exploatare. S-a hotărît ca următoarea reuniune să aibă loc în ziua de 14 iulie, în care să se analizeze unele probleme de mediu care privesc crescătorii de porcine, legislația sanitar-veterinară din România armonizată cu cea a Uniunii Europene și clasificarea carcaselor de porc după grila de clasificare EUROP. Consiliile pe produs funcționează în România din luna iunie, se ocupă de strategia de dezvoltare în domeniile specifice și au un rol important în regularizarea piețelor pe fiecare produs. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.