Viața din spatele gratiilor

Țarcul are o lățime de cel mult cinci metri. Bărbați de toate vîrstele, plini de tatuaje, cu priviri viclene sau resemnate merg în pas vioi de la un capăt la altul al îngrădirii. Nu le impune nimeni pasul alert. Numai că acea jumătate de oră în care ies afară, la aer, și-și dezmorțesc oasele e mană cerească. Au observat imediat că la poartă se întîmplă ceva neobișnuit și au încetinit pasul. Unul dintre ei, un bărbat între două vîrste, chiar s-a oprit cu interes nedisimult să audă ce vorbim cu gardianul. Acesta, solid, cu aspect de sportiv de performanță, ne explică rînduiala, dar privirea îi este îndreptată permanent către deținuți. între ei poate izbucni oricînd un conflict. Acum, aceștia au însă alte preocupări, sînt prea interersați de prezența noastră. După un timp, se aude vocea gardianului: „Domnilor, pofțiți în celule!”, și rămînem muți de uimire cînd auzim explicația. „Eee, ce știți dumneavoastră?! Se supără dacă nu le vorbim cu «domnule deținut». E dreptul lor și țin mult la asta”, ne explică gardianul, în timp ce bărbații ieșeau în rînd unul după altul și intrau pe secții. Aveam să constat, în timpul cît am stat în penitenciar, că gardienii au cam același regim ca deținuții. Singura diferență este că sînt liberi să iasă pe poarta închisorii și să doarmă acasă. în rest, aproape aceleași restricții ca și a celor pe care îi păzesc.

Gratii și camere de luat vederi

Ne-am fi așteptat ca secțiile de deținere să fie înțesate de supraveghetori. Cînd colo, instructorul care ne însoțește flutură cu mîna către tavan și apasă pe un buton. Mă uit mai atent și observ disimulată într-un fel de glob o cameră de luat vederi. Cineva, de undeva de acolo, de sus, ne deschide automat ușa de la intrarea pe secție. Printre gratii, holul pustiu și îngust, cu lumină puternică, este lugubru. Ușile celulelor, de-o parte și de alta a culoarului, sînt aproape la același nivel cu peretele. Nu știu motivul, dar bănuiesc unul legat de securitate. în celălalt capăt, un gardian ne-a observat și se îndreaptă către noi. între timp ne depășește un deținut cu o lădiță de scule. Degajat, omul ne salută și își vede mai departe de drum. Aflăm că este electrician de meserie, că a fost selectat să se ocupe de instalațiile electrice și că este unul dintre puținii deținuți care se mișcă fără însoțitor prin închisoare. „Mă duc unde sînt chemat că sînt probleme”, ne spune omul, amuzat de uimirea noastră. Află de la gardian care este problema și apoi se cațără ager către un tablou electric.

Perdeluțe, ursuleți de pluș și televizoare

Supraveghetorii ne îndeamnă să ne alegem o celulă oarecare. Mă încearcă un frison și las la alegerea lor. După ce s-au sfătuit între ei, ne deschid ușa uneia dintre celule. Brusc, o mare de capete s-a întors ca la comandă către ușa grea, de metal, cu o vizetă aproape minusculă în mijloc. „Șeful de celulă”, aud vocea gardianului și imediat în față vine un bărbat solid, în maieu și pantaloni de trening. „Intrați doamnă, că nu mușcăm”, încearcă bărbatul o glumă și aproape împinsă de la spate intru în celulă. âmi fac singură curaj și mai fac doi pași. Nu-mi dau seama cîți sînt, dar sînt mulți. Doi dintre ei sînt fiii șefului de cameră, condamnați cu toții pentru furt. Deținuții stau cîte doi în paturile suprapuse. Bărbații și-au ornat marginile paturilor cu fel de fel de perdeluțe. Fac pe viteaza și vreau să intru în baie. Curățenia desăvîrșită și mirosul de șampon mă fac suspicioasă. „Probabil că au ales intenționat o cameră care arată mai bine”, îmi reprim eu un comentariu, în vreme ce remarc televizorul deschis pe canalul televiziunii publice. Pe pereți, peste tot, icoane de parcă ar fi fost vorba despre îngerași, nu de infractori. Ne se împacă deloc ce văd cu ceea ce îmi imaginam. Unul dintre instructori spune ceva despre psihologie, dar nu mă convinge. Dacă sînt așa credincioși, cum de fac atîtea rele? Că unii dintre ei sînt recidiviști înrăiți.

Secția femeilor, mai îngrijită

Bănuiala mea că gardienii ar fi ales intenționat o celulă mai frumoasă se spulberă cînd deschid ușile altor camere. Peste tot, aceleași paturi suprapuse cu perdeluțe de satin sau alte materiale pretențioase, un soclu faianțat, despre care înțeleg că este masa cu care este dotată celula și aceleași expresii pe fețele deținuților. Sînt conștienți că nu am timp să stau la discuții cu ei. Vicleni, încearcă să mă convingă cu toții în cîteva cuvinte că au fost condamnați pe nedrept, fie din cauza unor conjuncturi, fie din cauza corupției din sistemul juridic. Ne îndreptăm apoi către secția de femei. La intrarea în secție, același ritual. O apăsare scurtă pe un buton și cineva nevăzut deschide ușa automat. Aici, culoarul nu este pe mijlocul clădirii, ci pe o parte a ei. Tot îngust, dar plin de flori și luminat de soare. Femeile au program de baie, mi se explică, și trebuie să mai așteptăm. Gardianul, o femeie între două vîrste, cu părul tuns la nivelul umerilor, se duce în secție să vadă cît mai durează pînă se îmbracă deținutele și îmi arunc privirea întîmplător după ușă. Remarc două ciocane de lemn cu niște inele metalice. Aflu că instrumentul nu este pentru tortură, ci pentru a verifica integritatea gratiilor. „Este un ciocan special, cu un sunet special și cu care se verifică zilnic gratiile. Dacă sînt cumva tăiate, acestea sună într-un fel deosebit”, spune Valeriu Ștefănescu, ofițerul care se ocupă de reintegrarea socială a deținuților. între timp, femeia-gardian se întoarce și aflu că femeile sînt mai greu de strunit decît bărbații și că printre ele conflictele izbucnesc mult mai ușor decît printre bărbați.

Manichiura și coafura, preocupări de bază printre femei

în prima celulă în care intrăm sînt doar două femei. Una dintre ele, tînără de tot, cu privirea hăituită, aproape că se ascunde după bruneta înaltă, cu o podoabă capilară demnă de o reclamă. Aceasta, protectoare, dă explicația. „Are doar două zile de cînd este în penitenciar”. Mă uit mai atentă la fata blond-roșcată, cu părul strîns neglijent într-o clamă. Spune cu vocea gîtuită că este în carantină (perioada în care deținuții trec prin perioada de acomodare psihologică și supraveghere medicală, n.r.) și că a fost arestată preventiv pentru tîlhărie. Tace brusc, cu privirea în podeaua de ciment. într-o altă celulă ne întîmpină o sumedenie de fete tinere, de etnii diferite sau incerte, cu privirea opacă a celor care nu și-au dedicat prea mult timp studiului. De peste tot, din paturile suprapuse, se ițesc capete pentru care preocuparea pentru toaletă este evidentă. Un ruj, un tuș la ochi, machiaj mai mult sau mai puțin discret, „țoale” la modă, toate acestea arată cam cu ce-și omoară timpul femeile. Aproape toate au manichiură ca în reclamele tv. „Cînd ajung aici, realizează că este foarte important aspectul lor, poate într-o măsură mult mai mare decît atunci cînd erau libere”, spune cineva în spatele meu. Cînd să plec, mă abordează două dintre femei. Angelica Erciu, condamnată la opt ani de închisoare pentru înșelăciune, este supărată că deși comisia medicală i-a atestat tot felul de boli, nu i se acordă întrerupere de pedeapsă. „Am hepatită B, sînt cardiacă, am gușă, dar doctorii spun că suport regimul de detenție. Nici unul nu vrea să-mi spună însă care sînt bolile pentru care se întrerupe executarea pedepsei. Asta este ce vreau să aflu”, spune femeia. Dorina Stoica este și mai nedreptățită. Ea spune că are trimitere medicală pentru o operație pe creier, dar că judecătorii îi amînă întreruperea pedepsei de mai bine de jumătate de an. „Am acte la dosar pentru operație și de șase luni am făcut cerere pentru întreruperea pedepsei. De șase luni mă tot amînă judecătorii, iar acum am înțeles că mandatul de executare a pedepsei a dispărut din dosarul meu”, spune femeia, cu speranța că măcar pe perioada internării va scăpa de celulă.

Vizita rudelor, așteptată săptămînă de săptămînă

După cîteva ore părăsim penitenciarul. în curtea interioară, o parte dintre deținuții care aveau aprobare pentru munci agricole desfăceau mazărea pentru conservele pentru iarnă. Sînt printre cei privilegiați, pentru că pot sta în aer liber aproape toată ziua, dar și criteriile după care sînt aleși sînt stricte: pedepse ușoare, atitudine potrivită și multe altele.
în fața pușcăriei, cam 10 oameni așteptau să intre. Erau rudele celor care au fost închiși. Cei mai mulți erau bătrîni. Femei cu basmale vechi pe cap, cu hainele negre și șterse de trecerea timpului, cu fețele zbîrcite de vîntul de pe ogor, așteptau liniștite cu plasele în mînă să intre, pentru a-și mai vedea o dată copiii sau nepoții. Nu prea vorbeau. Se uitau țintă la ușa cu gratii ce îi separă de cei dragi. Așteptau să se deschidă, sperînd ca de acestă dată în spatele ușii să nu fie un gardian, ci deținutul pe care îl doreau liber.
Doar doi copilași de vreo cinci sau șase anișori, de la țară, zburdau în jurul bunicilor fără a înțelege durerea din sufletul adulților. Pentru ei, vizita la penitenciar echivalează cu un eveniment important: merg la oraș. (Mirela ROMANEȚ, Alexandru COVACI)ntrarea în secție, același r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!