Români în lumea largă – corespondență specială

Inima verde americană

Porniți în America pentru „a face imagine României”, concitadinii noștri Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiu trăiesc, diurn, într-un habitat al surprizelor de tot felul. Gîndurile și impresiile pe care ni le transmit din capitala Statelor încearcă să reconstituie o atmosferă, un dat, o realitate de care pe noi, românii, ne desparte nu doar un ocean, ci și mentalități tributare:

Fairfax – orășelul vilelor de lux, este situat într-o adevărată pădure seculară în care descoperi minunății aflate în limitele existențiale ale accepției umane. Astăzi am pășit, plăcut surprinși, în Parcul Regal, după cum mai este denumit de către localnici. In loc de un părculeț de tip românesc, plin de bănci și alei mizere, am întîlnit un adevărat rai pe pămînt. Nu numai că am găsit o vegetație luxuriantă, ci și un lac, întins pe mai multe hectare, pe valurile căruia grupuri de rațe și gîște sălbatice se scăldau în voie, fără a fi alungate de indivizi dubioși sau pîndite de cine știe ce primejdii… Ca să nu mai spunem că se poate pescui fără restricții în tot anul, fără permis de pescuit. Pescarii povestesc despre somnii de circa 30 cm, bibanii cît tigaia sau despre îngrozitorii soreti ce fac atîta necaz pescarilor americani (pești frumoși, dar plini de oase și aproape imposibil de curățat, atît de asemănători cu peștele piranha din America de Sud).
La intrarea în parc ne întîmpină o parcare largă, toalete curate și elegante, dar și un frumos și interesant complex de joacă pentru copii. Totuși, lacul constituie principalul punct de
atracție, fiind înconjurat de o alee pe care o poți străbate în mers normal abia în circa 40 de minute, timp în care traversezi minunate peisaje, de la cîmp deschis la o pădure deasă, lăsată să genereze după cele mai naturale reguli. Ca fost silvicultor, m-a impresionat faptul că din interiorul pădurii americane nu se scot sub nici o formă crengile uscate, sau cumva să se deterioreze vegetația prin păscut sau alte “tehnici” românești specifice de distrugere a celei mai mari bogății ale unei nații. Numeroase zone deschise sînt amenajate ca spații sportive, care se întind pe mai bine de 3 hectare. Pe alei vezi americani ducîndu-și în plimbare cîinii de casă, ori alergînd în costumație lejeră pentru menținerea unei sănătăți amenințate permanent de miile de produse alimentare pe care le poți întîlni în frigiderele gata să deverseze de atîta fast-food. Și cum într-un astfel de mediu, într-o atare frumusețe nu poți rezista tentației de a pune în imagini cele trăite, ne-am alăturat și noi vînătorilor de frînturi digitale, rupte naturii, pentru a le dărui cititorilor „Ziarului de Bacău”. Este, considerăm noi, locul și momentul să ne întrebăm: oare parcurile noastre nu ar putea deveni, și ele, astfel de locuri mirifice? Credem că numai cu puțină inițiativă și cu cheltuieli minore, locuri cum sînt Parcul Gherăiești sau zona insulară băcăuană ar putea deveni adevărate oaze luxuriante și liniștitoare. Din păcate, însă, edilii nu acordă nici cele mai mici atenții spațiilor verzi băcăuane, cetățenii orașului fiind agresați de un mediu ostil, neprimitor și obositor.
Aici, în America, am primit o nouă lecție de putință civilizatoare: un parc recreativ fiind inima verde a unei localități. Trebuie spus că acest parc există într-o zonă în care proprietățile de cîteva sute de metri se vînd la prețuri de peste 500.000 de dolari și nu rareori cu peste 1.000.000 de dolari. în acest context păstrarea atîtor hectare de frumusețe nealterată este un adevărat miracol! Totuși, americanii știu să păstreze și să producă natură poate mai mult ca oricare
dintre români. în legendele locului se spune că Fairfax ar fi fost, pînă nu de mult (cu 100 – 150 de ani în urmă) o prosperă zonă agricolă. Rentabilizarea agriculturii în alte state americane a condus, însă, la posibilitatea ca zone întregi din Statele Unite să se reorganizeze, astfel apărînd orașele din mijlocul pădurilor. Un
lucru este sigur: arborii din Fairfax au o vechime considerabilă, de unde și iluzia că lucrurile ar sta invers. Un lucru este sigur: mediul se construiește în interiorul și în jurul proprietăților după numeroase reguli validate de poporul american, reguli de bun simț și de prețuire pentru ordine, frumos și natură. Societatea însăși este construită pe o structură de consum continuă care să ducă la bunăstare, confort, viață liberală și demnă. Observînd și constatînd toate acestea te convingi că întreaga Americă, chiar dacă uneori mai vezi și cîte o proprietate în părăsire, are un aspect de stațiune. E ca și cum, lipsit de speranțele pe care ți le dă un bilet de stațiune în România, te afli zi de zi un locuitor al unui astfel de
loc hărăzit civilizației. Poate că viitorul îndepărtat le va aduce și
băcăuanilor o astfel de viață. Ce păcat, însă, abia dacă nepoții nepoților noștri vor apuca ceva din traiul decent american adus și la noi acasă.

Din Washington pentru „Ziarul de Bacău” – Gheorghe Parascan și Viorica Cocioiuibanii cît tigaia

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!