Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, implicat într-un accident în Suceava

Administrator

Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, Maria Hîncescu, a fost implicată într-un accident de circulație, petrecut pe raza comunei Rădășeni, din județul Suceava. Duminică seara, aflată la volanul unui autoturism marca „Dacia SuperNova”, pe DN 2, la ieșirea din comuna Rădășeni spre municipiul Fălticeni, din cauza neatenției în conducere, Maria Hîncescu a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoturismul condus de procurorul băcăuan s-a răsturnat într-un șanț din partea stîngă a drumului. în urma impactului, soțul și fiica procurorului, pasageri în autoturism, au fost răniți ușor, autoturismul fiind serios avariat. Cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel Suceava, instanța competentă în cazuri de acest gen. La momentul producerii accidetului magistratul băcăuan nu se afla în timpul orelor de program și se afla în zonă pentru a rezolva niște probleme personale. Ieri, în cadul unei conferințe de presă, prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a anunțat producerea accidentului, adăugînd că magistratul nu a dorit să dea declarație la poliție. Prefectul a spus că nu își explică această atitudine a procuroului și că i s-ar fi părut normal ca magistratul să coopereze cu poliția „la fel ca orice cetățean implicat într-un accident de circulație”. (Z.B.)lui magistratul băcăuan nu se afla în timpul orelor de program și se afla în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.