Administratorul unic al societății Rafo Onești i-a convocat pe acționari pentru a decide, la începutul lunii august, asupra oportunității majorării capitalului social al acesteia. Suma propusă pentru majorare este de aproape 30,7 milioane de lei noi, maxim, din care ceva mai mult de 30 de milioane de lei să reprezinte aportul acționarului majoritar, Balkan Petroleum, adică puțin peste 10 milioane de dolari la cursul de la sfîrșitul lunii iunie, și aproape 631.000 de lei prin aportul altor acționari, pentru păstrarea procentului de deținere de acțiuni de dinainte de majorarea capitalului social. Balkan Petroleum investeșe cei 10 milioane de dolari ca investiții de mediu și investiții tehnologice asumate prin contractul de privatizare. în acest fel, capitalul social al Rafo ar putea ajunge la mai mult de 434 de milioane de lei noi. în prezent, la Rafo – societate care se află în reorganizare judiciară – Balkan Petroleum deține aproape 98% din acțiuni.
Paul Ivașcu, reprezentantul administratorului unic al rafinăriei oneștene, societatea V & V Trading Company, a declarat presei că la Onești se aplică deja, în prezent, un sisteme de management al calității integrat cu managementul pentru problemele de mediu superior celor din alte rafinării mari ale României. Numai pentru rezolvarea problemelor de mediu, Rafo a investit deja patru milioane de dolari. Este vorba de sistemul de măsurare volumetrică, cel care permite livrarea produselor petroliere prin măsurarea volumelor, în litri și nu în tonă ca pînă acum, și care duce la o evidență mult mai bună, în strictă corelare cu încasarea accizei. Al doilea sistem, în directă legătură cu primul, este cel pentru recuperarea vaporilor de benzină. La nivelul rafinăriei, în fiecare an calculele arată că se pierd, prin evaporare, din diverse rezervoare, aproape 700 – 800 de tone de produs. Aproape 20 de vagoane. Bani pierduți, dar și mediu poluat. Sumele alocate pentru aplicarea sistemelor noi sînt exclusiv din fonduri proprii.
Sînt necesare alte 16 milioane de dolari investiții în mediu
Pînă în 2009, Rafo trebuie să cheltuiască circa 16 milioane de dolari în protejarea mediului. Zona emisiilor de gaze – susțin rafinorii – este foarte bine conturată, ținută sub control, datorită investițiilor pe care le-au făcut acum un an. Dar și acum se fac investiții, tocmai în punctele care emană cel mai mult gaze cu conținut de sulf și de azot. Alt parametru îl reprezintă, însă, pulberile, la care Rafo încă nu se încadrează în parametri, dar are aprobate termene de conformare. „Avem termene în concordanță cu termenele limită impuse de UE – spune Paul Ivașcu. Avem un plan de conformare, din care am realizat peste 90% din obiective, dar ca valoare doar 50%. în eliminarea pulberilor, rezolvăm și o problemă de mediu, dar rezolvăm și o problemă tehnologică. Aceasta ne costă, la o primă apreciere, 20 – 25 de milioane de dolari. Nu este o sumă astronomică, pentru că ne rezolvă modernizarea la instalația Cracarea Catalitică 3”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.