SINAXAR Sîmbătă, 3 aprilie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Nichita Mărturisitorul

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfinților: Sixt I, Sixt al II-lea, Sixt al III-lea

Duminică, 4 aprilie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Iosif, scriitorul de cîntări

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Isidor

Trăia odată în Ascalon un om înțelept și temător de Dumnezeu, care avea obiceiul de a primi pe străini și trimitea milostenii pretutindeni. Era atît de milostiv, încît și casa lui și-a făcut-o casă de adăpostire a străinilor. În mod deosebit aceast om îi primea pe călugări și dădea mănăstirilor din pustie bani pentru a le ajuta. Odată, într-o vreme cînd a vrut să trimită milostenie, s-a întîmplat că nu avea nici măcar bani de aramă și s-a mîhnit. Șezînd el în casa supărat, a intrat la dînsul un bătrîn, frumos la chip, iar el i-a zis să se așeze. După cîteva clipe de așteptare, i-a zis lui cel ce venise: „Pentru ce, dascăle, ești mîhnit?” Iar el i-a răspuns: „Sînt amărît pentru păcatele mele”. Ia răspuns astfel, căci așa îi era obiceiul lui de a grăi cînd se găsea în asemenea situații Iar acela a zis către dînsul: „Iată, că altă grijă ai: deci, pentru ce te mîhnești și ești întristat? Sau nu știi că Dumnezeu Se îngrijește mai mult decît tine, avînd purtare de grijă de toată făptura Sa?” Apoi, scoțînd din sînul său o legătură, i-a dat-o cărturarului, zicînd: „Iată, ai trei sute de galbeni, asemenea și arginți; deci, fă după obiceiul tău.”

Cărturarul s-a dus în cameră, a pus legătura în lădiță și s-a întors cu gîndul de a-l cinsti pe bătrîn, dar n-a mai găsit pe nimeni. Cînd a văzur el așa, a început a ține de rău pe cei din casă: „Pentru ce, după ce i-ați dat voie bătrînului să intre la mine, l-ați lăsat să iasă, nici măcar rugăciune făcînd către Dumnezeu?” Iar ei, cu jurămînt, i-au spus: „N-am văzut pe nimeni.” A chemat apoi pe portar și s-a răstit la el: „Cum l-ai lăsat să intre pe bătrîn, fără a-l conduce?” Acela, așijderea, s-a jurat că n-a văzut pe nimeni, nici intrînd, nici ieșind. Atunci și-a dat seama că, din dumnezeiască putere, s-a făcut aceasta și, căzînd la pămînt cu lacrimi, a grăit: „Doamne, Dumnezeul meu, cine sînt eu, defăimatul și păcătosul, de vreme ce, în acest fel, rînduiești cu mine, nevrednicul?” Iar după ce a împărțit ca milostenie tot ce i s-a dat, în aceeași vreme au venit doi călugări și i-au dat niște aur. Omul a adus mîncare și a început a-i ruga să mănînce, iar aceia i-au zis: „Du-le inapoi, că vom veni diseară la tine, că locuim la sfinții părinți egipteni; deci, să trimiți acolo după noi.” Însă, seara a trimis și nu i-a aflat. Iar cei de acolo au zis: „Ei nici n-au fost la noi.” Atunci a cunoscut că și aceștia tot de la Dumnezeu i-au fost trimiși. Și a dat milostenie fără nici o reținere iar lădița nu s-a mai deșertat de aur. Odată, nefiind destul untdelemn, chelarul a văzut aceasta și a vrut să spună fericitului cărturar să cumpere, dar a uitat să-i spună. Întrînd în cămară pentru o altă treabă a văzut vasul cel gol, plin de undelemn. S-a dus la cărturar și i-a spus cele întîmplate. Cărturarul l-a întrebat: „Oare, ai mai spus și altora?” Iar acesta a zis: „Am spus.” În acel moment cărturarul i-a spus: „Piedică și sminteală te-ai făcut milosteniei.” (Constantin GHERASIM)