Casa de Cultură din Onești a găzduit o întîlnire atît a micilor interpreți de muzică ușoară, cît și a profesorilor care îi pregătesc, într-un concurs menit să creeze și să susțină permanent, pentru cei atrași de muzica ușoară, o atmosferă de competiție. Nu mai puțin de 22 de concurenți, cu vîrste cuprinse între 7 și 20 de ani, s-au întrecut în cadrul concursului „Mini-Mega-Star”. Pe timpul spectacolului, membrii juriului au dialogat cu concurenții pentru a trece mai ușor peste emoțiile de pe scenă. Au fost prezenți tineri din București, Iași, Galați, Focșani, Onești, Tecuci, Moinești și Tîrgu Ocna.
Oneștiul a fost reprezentat de o generație nouă de interpreți, în pregătirea cărora compozitorul Eugen Bertea pune multă pasiune și sîrguință. Este vorba despre Mădălina Bucătaru, Elena Chirilă, Iuliana Igă și Victor Oșteanu. Toți cei care au urcat pe scenă au impresionat publicul, dovedind că muzica și învățătura este tot ceea ce își doresc. Concursul „Mini- Mega-Star” este susținut de Radio România Cultural din anul 1996 și are deja o tradiție în lumea muzicii ușoare pentru copii. De la acest concurs s-au lansat Alina Sorescu, Julia (de la trupa „Candy”) și Raluca Ciocîrlan. Realizatorul acestui concurs, Marian Stere, ne-a declarat că „Mini- Mega- Star” dorește să aducă puțină puritate în lumea muzicii ușoare, care este cuprinsă de multe curente nocive. Este ca un pahar cu apă cristalină scufundat într-o baltă”.
Juriul concursului, condus de compozitorul Mihai Vanica (București), i-a declarat cîștigători pe Mădălina Lefter din Iași (categoria 7 – 10 ani), Iuliana Igă din Onești (categoria 10 – 13 ani) și Gabriela Tănase din București, la categoria 14 – 20 de ani. Diana Belciu, din Moinești, a reușit să ocupe locul III. La reușita acestui spectacol și-a adus contribuția și un grup de dansatori, condus de prof. Mariana Oșteanu, de la Clubul Elevilor Onești, care a prezentat un inedit moment de dans modern și sportiv. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.