Bani de buzunar

* Am optat pentru o facultate de filologie; ce șanse de afirmare profesională mi se deschid? (6)

în anii studenției mele nu existau, ca astăzi, facultăți de Jurnalism ori de Științele Comunicării. Nici ziare centrale sau locale nu apăreau prea multe pe vremea aceea. Doar cîteva rețineau atenția trecătorului grăbit pe lîngă chioșcurile cu ziare: Universul, Curentul, Adevărul, Dimineața sau Tempo – care apărea la amiază, în Capitală. în rest, apariții de scandaluri, politice și senzaționale, adaptate la precipitarea evenimentelor din preajma războiului. Deși destul de ieftine (cam un leu greu de astăzi), lipsa banilor mă obliga să mă mulțumesc cu citirea afișelor atîrnate la chioșcuri. Dar activitatea de ziarist mă fascina și-mi dădea ghes să încerc și eu meseria asta. Am încercat, mai întîi, să colind redacțiile, solicitînd audiență la directorii sau redactorii-șefi ai ziarelor Universul, Curentul și Răsăritul, un ziar care tocmai apăruse cînd mă aflam în anul I de studenție. Pe Stelian Popescu n-am reușit să-l abordez, iar Pamfil Șeicaru de la Curentul, după cîteva ore de așteptare, m-a tratat cu refuz într-un singur minut. Abia la Răsăritul, ziar nou, care dorea să-și atragă simpatia cititorilor și colaboratorilor, am fost angajat de probă ca „reporter de fapte diverse”. Bun și atît, mi-am zis, pentru început. Și mi-am dat silința să fac față alergăturilor pe la diferite instituții publice, ca să aflu proaspete știri de „fapte diverse”: pe la Prefectura Poliției Capitalei, Morgă, Pompieri sau spitale, unde mi se punea la dispoziție registrul cu ultimele încercări de sinucideri ori crime fioroase, incendii, furturi sau drame pasionale. Redactam știrile cît mai succint – conform instrucțiunilor date de redactorul-șef – deși eu căutam să le dau și puțină coloratură romantică și stilistică. Salariul era foarte mic, dar pentru mine, fără alte surse bănești, erau foarte valoroși banii cîștigați.
între timp, cineva m-a pus în legătură cu un contabil de la Spitalul Brâncovenesc, care conducea un jurnal săptămînal – „informativ și independent”, Biruința. Și am fost imediat angajat, cu un salariu mai bun decît cel de la Răsăritul, dar era și un bun prilej să-mi fac ucenicia de ziarist. De fapt, eram singurul redactor al jurnalului, în afară de director. Un fel de „factotum” care rezolva toate fazele de construcție ale jurnalului, de la adunarea și redacatrea materialelor, pînă la tipărirea și corectura lor, în tipografie, unde mai acopeream cîte un spațiu liber cu un text redactat pe șpalt. Uneori redactam și editorialul semnat de director, cînd acesta era prea ocupat cu achiziționarea de publicitate. Dar eram liber să redactez și jumătate din pagina a doua, unde – alături de unele „materiale” semnate de nume binecunoscute, ca: Tudor Arghezi, Petru Manoliu, Scriban sau George Petcu, strecuram și cîte ceva din încercările mele de prozator. în plus, după ce obțineam „Bun de tipar” de la Direcția pentru Cenzură, tot eu distribuiam gazeta pe la chioșcurile din preajma Universității, îndemnîndu-i pe colegii studenți să o cumpere.
Așadar, pe lîngă faptul că îmi făceam practica de viitor jurnalist, găsisem un mijloc de a cîștiga ceva gologani pentru acoperirea cheltuielilor… extrabugetare. Ceea ce pot face și studenții de azi, cu atît mai îndreptățiți s-o urmeze dacă au optat pentru o factultate de Jurnalism sau Științele Comunicării.

Prof. Marin COSMESCUcu ziare: U

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!