11 ore pentru un drum cu trenul la București

Administrator

Prăbușirea podului de la Mărăcineni – Buzău a făcut ca toate trenurile care făceau legătura între Moldova și București să fie anulate. Drept urmare, în acest moment, singura legătură feroviară a Bacăului cu Capitala este un tren care circulă deviat prin Pașcani – Iași – Vaslui, călătoria pînă la București durînd nu mai puțin de 11 ore. Concret, băcăuanii dornici de o astfel de aventură trebuie să se trezească în creierii nopții sau, eventual, să nu se mai culce deloc pentru a putea prinde acceleratul Bicaz – Pașcani, care sosește în Bacău la ora 0,50 și pleacă la 1,05. Odată ajunși în Pașcani se schimbă trenul, pentru că spre București se poate ajunge doar cu un tren accelerat special, care pleacă din Pașcani la ora 2,23 și sosește la București Nord la 12,31. în total, 11 ore de mers cu trenul, timp normal pentru un personal. (Eduard CUCU)băcăuanii dornici de o astfel de aventură trebuie să se trezească în creierii nopții sau, eventual, să nu se mai culce deloc

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.