Se spune despre copaci că, atunci cînd se clatină de vînturi, se adîncesc și se înalță mai mult. La fel se întîmplă și cu oamenii drepți, care după fiecare necaz devin mai puternici și mai rezistenți la încercările care se abat asupra lor din toate direcțiile. La începutul luptei duhovnicești, Duhul Sfînt dăruiește bucurie, dacă vede inimile curate ale luptătorilor. Totuși, după aceea prinosul bucuriei și al dulceții fuge și-i părăsește. Acesta este semnul special al lucrării Lui. Vine la început, în fiecare suflet, care-L caută pe Dumnezeu. Mai apoi pleacă și-L părăsește, ca să se arate iarăși dacă sufletul va urma, sau nu, calea lui Dumnezeu.
Unii, cînd pleacă și-i părăsește încearcă tristețe și rămîn în această stare. Nu-L roagă pe Dumnezeu să-i scape de tristețe și să le dea bucuria și veselia pe care le-au încercat mai înainte. Dimpotrivă, din motive de nepăsare și a urmării voilor lor se înstrăinează de dulceața dumnezeiască.
Cînd urmăm voii noastre, Dumnezeu nu ne trimite puterea Sa, care însoțește toate faptele bune ale oamenilor. Cînd omul face ceva cu voia sa nu are ajutorul lui Dumnezeu și inima-i rămîne slabă și amară la orice încearcă să facă. Diavolii îi înșeală și îi păcălesc pe credincioși cu aparanțe sporirii. Cu nimic altceva nu s-a înșelat Eva, fără numai cu aparanțe binelui și a sporirii. Auzind: „Veți fi ca Dumnezeu” și nediscernînd cine a spus-o, n-a ascultat de porunca dumnezeiască, pentru care nu numai că n-a sporit, ci a căzut în osîndă. Solomon scrie în Pilde: „Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfîrșitul lor sînt căile morții”. Asta scrie despre cei care nu pricep care este voia lui Dumnezeu și o urmează pe cea a lor. Și pentru că nu înțeleg voia lui Dumnezeu, primesc la început de la diavol o stare de entuziasm, care seamănă bucurie, neadevărată. Dar mai tîrziu vor simți mîhnire și rușine. Dimpotrivă, cei care urmează voia lui Dumnezeu, la început rabdă mare durere, dar mai tîrziu găsesc odihnă și veselie. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.