Credincioșii băcăuani mai au jumătate de zi pentru a se închina și ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă în pelerinaj la biserica Precista din Bacău de la mănăstirea Neamț. După o perioadă scurtă de ședere în ctitoria mușatină de pe malul Bistriței, icoana se va întoarce la mănăstirea în care a fost adusă în urmă cu trei secole de Sfîntul Paisie Velicicovski. Timp de șase zile, această impresionantă relicvă a spiritualității răsăritene, care se deosebește de alte icoane prin aceea că apare reprezentată Sfînta Fecioară cu trei mîini, a adus mîngîiere și ajutor sufletesc la mii de băcăuani, care s-au rugat în fața ei. „Fiind o perioadă de post în cinstea Maicii Domnului, am vrut să facem o bucurie sufletească tuturor credincioșilor din parohia noastră, și nu numai lor, care nu au avut posibilitatea să ajungă la mănăstirea Neamț”, a afirmat preotul Constantin Tomozei, parohul bisericii „Precista”. Nu întîmplător, ultima zi de ședere a sfintei icoane la Bacău coincide cu hramul bisericii Precista. Icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Neamț va mai sosi la Bacău anul viitor, tot în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.