Recurs la istorie

Politici discreționare

* Progresele realizate de catolicism, pe moșia Valea Seacă, în condițiile intervențiilor străine (1)

în cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea misionarii catolici care activau în Moldova au ajuns într-o stare de conflict permanent. Situația s-a datorat și faptului că aceștia aparțineau mai multor ordine călugărești, iar conducerile acestora se aflau sub influența celor două state catolice vecine care, sub pretextul luptei contra expansiunii otomane, urmăreau interesul propriu – cel al cotropirii și anexării teritoriilor românești. Conducerea imperiului Habsburgilor, ca și regatul Polonia au început să-i folosească pe misionarii catolici, trimiși de Propaganda Fide în Moldova, drept spioni asupra pregătirilor militare otomane și stabilirii atitudinii celor ce se aflau în fruntea statului moldav. Condițiile au determinat trecerea problemelor religioase pe planul al doilea, nu neglijate, ci subordonate scopurilor militare și politice ale Austriei și Poloniei. Situațiile internă și internațională, dar mai ales conflictele cu otomanii au făcut ca informațiile despre catolici și așezările situate pe cursul pîrîului Bahna să fie transmise tot mai rar.
în februarie 1656 Petru Parcevich, fostul secretar al lui Bandini, a fost numit arhiepiscop de Marcianopol și administrator apostolic al Moldovei. Demnitatea de vicar al episcopului de Bacău îi dădea dreptul să se stabilească în tîrgul de pe Bistrița. Călătoria prin Viena, discuțiile purtate acolo cu conducătorii imperiali i-au modificat programul de lucru și a făcut călătoria în Transilvania. Pus în legătură directă cu observanții reformați de la Șimleu-Ciuc, acesta a devenit repede aliatul acestora și un mare sprijinitor al acestora în pornirile lor nejustificate de a acapara conducerea parohiilor din Moldova și a diocezei de Bacău. La 26 octombrie 1657 el s-a prezentat la Nunțiatura Apostolică din Varșovia, ducînd acolo și un raport în care preluase o parte din neadevărurile scrise de Paul Beke, înșelătorul și amăgitorul lui Bandini. El a scris că mănăstirea și biserica din Bacău ar fi fost construite și dotate de către Catharina, maghiară catolică, ce ar fi fost dată în căsătorie unui domn al Moldvei. Ambele lăcașuri ar fi fost donate de ctitor în folosința călugărilor bernardini de origine maghiară, care ar fi activat multă vreme la Bacău. Războaiele otomane, invaziile tătarilor, ura și prigoana ortodocșilor îndreptate împotriva domnilor Moldovei au impus retragerea acestor călugări la Șimleu, unde și-au construit mănăstirea. Absența misionarilor maghiari ar fi dus la convertirea enoriașilor la ortodoxie. Popa Clement al VIII-lea ar fi acordat satisfacție regelui Poloniei și ar fi aprobat instituirea autorității arhiepiscopului de Leopoli asupra Moldovei și credincioșilor ei catolici.
Raportul arhiepiscopului de origine bulgară, crescut în spiritul neadevărului, a urmărit numai realizarea unor scopuri personale în favoarea imperialilor și șovinismului maghiar propăvăduit de călugării de la Șimleu-Ciuc. Eforturile lui Parcevich și ale susținătorilor săi au impus numirea lui Thomassi, la 1 octombrie 1658, călugăr din ordinul Sfîntului Francisc „de observantia” drept vizitator apostolic al provinciilor Transilvania și Valahia. Acesta era al doilea bulgar șiret și incorect numit de Sfîntul Scaun sub influență imperială austriacă, într-o demnitate ierarhică catolică pe teritoriul românesc.
în această etapă, lupta pentru acapararea funcțiilor de conducere a puținilor catolici din Moldova se ducea între bulgarul Parcevich și Thomassi – maghiarul sau românul maghiarizat Cazimir Domokos și polonul Kurski. Conflictul pentru acapararea conducerii instituților catolice din Moldova a fost anchetat și analizat de Nunțiatura Apostolică din Polonia. Acest conflict a luat un sfîrșit temporar prin demiterea lui Parcevich, la 1661, iar Thomassi și Koicevic au părăsit Bacăul în 1663 din motivele: credincioșii de aici nu-i recunoșteau drept conducători și nu le ofereau nimic; precum și prin sosirea noului episcop numit de regele Poloniei, Ștefan Atanasie Rudzinski, a prefectului Vito Piluzzi, fost administrator la Baia, din anul 1653.
Cazimir Domokos, custodele Transilvaniei și unealtă imperială austriacă, cel care raportase că în toată Transilvania mai erau
7 000 – 8 000 de catolici, revendica conducerea instituțiilor din Moldova sub pretextul originii maghiare a credincioșilor și vorbirii numai a limbii în cauză. Acesta a inventat și parohiile: „Iacabfalva” și „Ianosfalva”, ca existente la răsăritul Carpaților. Dar politica austro-maghiară, bazată pe neadevăr, nu putea avea succes. în Moldova acestei perioade activau ca misionari catolici: un bosniac bernardin (observant), patru seculari de etnii diverse, trei italieni, franciscani conventuali, cinci poloni iezuiți. în același timp, episcopul Rudzinski avea comportamentul unui delincvent. Intervenția domnului Moldovei și a nunțiului apostolic de la Varșovia au făcut ca Sfîntul Scaun să adopte măsura interdicției exercitării serviciilor pontificale, la 26 iulie 1662, în timpul pontificatului lui Alexandru al VII-lea, comunicată de Propaganda Fide la 2 iunie și 12 octombrie 1669. Măsura a fost urmată de reabilitarea lui Petru Parcevich și numirea acestuia în calitate de administrator al diocezei Bacău, funcție de care s-a folosit pentru a aduce episcopia catolică Bacău în starea de subordonare față de guardianul Transilvaniei, Cazimir Domokos, care acționa conform directivelor cardinalului primat al Ungariei și ale nunțiului apostolic de la Viena. în asemenea condiții declinul tîrgului Bacău a devenit o realitate. Cei aproape 500 de capi de familie au început să se refugieze în satele vecine, situate pe proprietatea domnească a ocolului domnesc pe care aceștia aveau ogoare pentru cultura cerealelor, imașuri, fînețe, vii, livezi, păduri, pășuni, din perioada dezvoltării urbane a localității, cînd aceștia au săpat șanțul de aducere a unei părți din debitul Bistriței, unit cu Trebeșul și Negelul, apă pe care o utilizau la punerea în mișcare a roților de moară și tăbăcitul pieilor de animale. (va urma).

Prof. dr. Dumitru ZAHARIAcare ar fi activat multă vreme la Bacău. Războaiele otomane, invaziile tătarilor, ura și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!