Firmele din Cartierul CFR care au fost afectate de inundațiile de acum o lună au cerut Primăriei Bacău să îi scutească de plata impozitelor și taxelor pe anii 2005 și 2006. în urmă cu două zile, un agent economic din cartierul CFR a adus la primărie un plic cu vreo zece poze în care încerca să arate că firma lui a fost măturată de ape. El cerea să fie scutit de taxe pentru că nu poate să mai producă nimic o perioadă și, implicit, nu mai are cu ce să-și plătească dările. Romeo Stavarache, primarul Bacăului, încă se mai gîndește dacă să îi scutească sau nu de impozite pe agenții economici. Practic, nici un fel de scutire de la taxele și impozitele locale nu se poate face doar la ordinul primarului. Scutirea trebuie aprobată de consiliul local, consilierii fiind cei care decid dacă cel vizat merită sau nu să fie scutit de dările către primărie. (Alexandru COVACI)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.