Lumea românească

Pămîntul de sub picioarele spînzuratului

Vasile PRUTEANU

Multă vreme am continuat să cred că n-am decăzut într-atît încît să ne punem de bună voie ștreangul de gît, pentru ca la prima mișcare mai bruscă să atîrnăm ca spînzurații în gol. Din spirit de prevedere am pus mereu răul înainte și adesea l-am uitat acolo. Mărul discordiei ce le stă ca o idee fixă în gît atît președintelui, cît și primului-ministru, pare să ne ducă direct spre imaginea spînzuratului care se zbate să atingă pămîntul solid și salvator al Uniunii Europene. Cu cît cearta se întețește, cu atît mai mult se îndepărtează această șansă, tinzînd să devină un fel de Fata Morgana: cînd ți se pare că te apropii de ea și ești gata s-o prinzi, repede devine abur și neant. Ne-am socotit mereu între minus și plus, iar rezultatul a fost din ce în ce mai puțin. Pentru muritorul de rînd, nu pentru clasa politică, căreia puterea i s-a urcat la cap, luînd locul ideilor.
O coaliție (democratică),precum și o alianță (de partide) presupune din capul locului norme de conduită atent și punctual stabilite. Dacă acestea lipsesc, dihonia nu va întîrzia să apară. Ideile nătînge și patriotismul de paradă vor hrăni cu fiere și oțet viața politică, aruncînd-o într-un relativism total. Dacă e rău – și, în general, e rău – doar armonizarea conducerii bicefale (președinție, guvern) devine propulsoare spre țelurile propuse. Altfel nu vom putea evita entropia morală și scufundarea realităților dramatice ale țării în bogata nedeterminare a ambianței care le-a produs. Dincolo de vrăjmășiile naturale, țara noastră pare blestemată cu nenumărate resurse de destrămare prin politică nesigură, dacă nu cumva chiar duplicitară.
Ascensiunea lui Traian Băsescu a propus spectrului politic un cu totul alt tip de personalitate, necunoscută și neasimilată, nici în regimul comunist, nici în existența sa reziduală de după 1989. Adică un om simplu, direct, care nu știe să surîdă ironic cînd e vorba de principii și nu sucombă în semitonuri cînd se pune problema unor opțiuni. Țesutul etic compact, omogenitatea caracterului nefisurabil în nici o împrejurare, constituie stilul său viguros. Călin Popescu Tăriceanu este un politician dispus la compromisuri, maleabil, deferent, mai puțin imperativ în dispozițiile pe care le dă, permițînd miniștrilor inițiative ciudate, neluate în calcul de Alianța PNL-PD. Aceste caractere diferite nu vor putea, pînă la urmă, conviețui neconflictual. Președintele încearcă să facă istorie, premierul dorește și el acest lucru, dar cu pași mărunți, îndelung măsurați, fapt perceput ca un anume imobilism. Traian Băsescu este prea obișnuit cu cariera de căpitan de vas, unde toată lumea îl ascultă și îi execută ordinele. Cine nu, este pedepsit. A proceda tot așa și în politică nu pare a fi soluția cea mai fericită. Iată motivul demonizării lui de către Năstase, Geoană, Roman, Severin, Constantinescu, C.T. Popescu, Ion Cristoiu și chiar Gigi Becali. Dar și al idolatrizării sale de către comentatorii politici de la „Evenimentul zilei”, „Cotidianul” și „Curentul”. Dacă adoptă atitudini radicale curajoase, fără să renunțe la complicitatea umorului și fără întunecimi neptuniene, creează mari probleme politicienilor obișnuiți mai degrabă cu avantaje nemeritate decît cu acțiuni de interes național. Tăriceanu, dimpotrivă, este nesigur, conciliant, un personaj educat și amabil, puțin tenace, un om tipic al perioadei de tranziție tulbure. Ori, lui Traian Băsescu nu-i poți impune grile reflexive prea complicate, tocmai pentru că este un ins direct, hotărît, un om de acțiune cu scopuri precise. Nu văd cum s-ar putea împăca aceste două tipuri de caractere, chiar dacă susțin că s-au înțeles și s-ar putea înțelege foarte bine în continuare. Nu cred că Băsescu îi va ierta lui Tăriceanu ratarea alegerilor anticipate, care ar fi condus realmente la minimizarea unor partide (PSD, PRM) de extracție comunistă și la îmbunătățirea climatului politic.
Pe fondul de nesiguranță al premierului, cît și pe cel de tensiune dintre PNL și PD, cu siguranță vor ascensiona partide extremiste ca PRM, PC și anunțatul Partid laburist – liberal al lui Miron Cozma. Prilej pentru a lătra patriotic indivizi cu mințile înfierbîntate precum Vadim Tudor, Lucian Bolcaș, Gigi Becali, Marian Miluț, iar alții vor perora oțetit precum C.T. Popescu, Ion Cristoiu, Valentin Stan, Silviu Brucan, Pavel Coruț și alți descumpăniți, oploșiți la emisiunile paranoice ale lui Dan Diaconescu. Obstinația neorastenică a tuturor nemulțumiților își va găsi, astfel, o puternică tribună de la care vor clama iritant că „ne-am pierdut viața”, „ne-am rispit tinerețea, inteligența și energia pentru a căuta inutil mai-binele promis de Traian Băsescu”.
Vom vedea, astfel, că multe se mai pot petrece sub tălpile lui Dumnezeu, într-o țară care iese greu și gîfîind din convalescența îndelungată a gravei suferințe numite comunism. Numai ochii larg deschiși vor ajuta mintea să vadă că întunericul se propagă cu aceeași viteză ca și lumina. de paradă vor hrăni cu fiere și oțet viața politică, aruncînd-o într-un relativism total. Dacă e r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!