Pachetul de 3,2 milioane de acțiuni ale Ministerului Economiei la societatea Oltchim Rîmnicu Vîlcea (90% din capitalul social) nu mai poate fi vîndut, cel puțin temporar. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM) – a anunțat directorul general al Oltchim, Constantin Roibu – a blocat procesul de privatizare a combinatului, pentru că acționarii minoritari au deschis o acțiune în justiție, deranjați că statul a preluat acțiuni în contul datoriilor Oltchim, iar proporțiile de deținere nu au mai fost respectate. Ministerul Economiei a ajuns, astfel, de la 53% din capitalul social, la 90%.
Ministerul Economiei a dat publicității, la sfîrșitul lunii iulie, lista cu societățile comerciale oferite la privatizare, pe care figura și Oltchim. De pachetul de 53% din capitalul social al societății Oltchim Rîmnicu Vîlcea este interesat și omul de afaceri Ștefan Vuza, proprietarul majoritar al combinatului Chimcomplex Borzești. Este a treia încercare de privatizare a Combinatului chimic Oltchim, după ce, acum doi ani, fosta putere i l-a refuzat lui Dinu Patriciu. Strategia de dezvoltare a omului de afaceri Ștefan Vuza, pusă în practică prin Societățile Comerciale Române – SCR, vizează cumpărarea unor întreprinderi care se află fie pe aceeași piață cu societățile din interiorul SCR, ori au producție complementară sau tangențială acestora. Ștefan Vuza merge împreună cu societatea Borsodchem, din Ungaria, la această afacere.
Combinatul vîlcean avea o datorie mai veche, rezultată dintr-un credit extern, cu garanția statului, și neplatit. Oltchim a trecut de la AVAS în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului (MEC) anul trecut, ocazie cu care o datorie a combinatului de aproape 100 de milioane de dolari a fost convertită în acțiuni ale statului. Ca atare, cota statului în capitalul Oltchim a crescut de la 53 la 95%. A scăzut, însă, cota acționarilor minoritari și, de aceea, compania Lindsell a obținut în instanță suspendarea hotărîrii Adunării Generale a Acționarilor care a consfințit conversia. Oltchim a dobîndit poziția de lider de piață în Europa Centrală și de Est de-a lungul ultimilor ani. în anii ’90, cel mai modern procedeu de electroliză (nepoluant și caracterizat prin consumuri energetice reduse) era cel cu membrană ion-permisivă, dezvoltat în Japonia, USA și Europa de Vest. Un procedeu modern, pentru aceleași produse, a aplicat, însă, și Chimcomplex Borzești, iar acum este un jucător tare pe piața sodelor, cu ajutorul instalației Soda M, pornită în 1996 și care funcționează pe principiul electrolizei cu membrană de ioni. Studii și prognoze publicate arată că această tehnologie va deveni predominantă în industria de produse clorosodice în anii 2005 – 2008, pentru că prezintă avantajul eliminării poluării cu mercur și obținerii sodei caustice cu consumuri energetice cu 30% mai mici comparativ cu procedeul electrolizei cu mercur. Chimcomplex a eliminat două instalații de acest gen. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.