HANDBAL MASCULIN: în sezonul precedent, echipa masculină de handbal, juniori 3, acum juniori 2, a Clubului Sportiv Școlar Bacău a ocupat locul al doilea în campionatul național, o performanță remarcabilă. Aceeași echipă va încerca să realizeze în următorul sezon, care va începe luna viitoare, o performanță de aceeași importanță, cel puțin. Cum elevii lui Costel Petrea au încheiat prima parte a campionatului trecut cu victorii pe linie, este de așteptat ca ei să fie desemnați favoriți la primul loc în grupă. Anul acesta, CSȘ Bacău face parte din seria C, împreună cu LPS Galați, CSȘ Tecuci, LPS Brăila, Școala generală nr. 3 Adjud și LPS Focșani.
Campionatul 2005-2006 va începe cu turneul de la Galați (23-25 septembrie). Programul acestuia este următorul:
Etapa I: Galați – Tecuci, Brăila – Bacău, Adjud – Focșani;
Etapa a II-a: Tecuci – Focșani, Bacău – Adjud, Galați – Brăila;
Etapa a III-a: Brăila – Tecuci, Adjud – Galați, Focșani – Bacău;
Etapa a IV-a: Tecuci – Bacău, Galați – Focșani, Brăila – Adjud;
Etapa a V-a: Adjud – Tecuci, Focșani – Brăila, Bacău – Galați.
Următoarele turnee se vor disputa în perioadele: 14-16 octombrie (la Brăila), 11-13 noiembrie (la Adjud), 9-11 decembrie (la Focșani), 17-19 februarie 2006 (la Bacău), 24-26 martie (la Tecuci).
Turneele semifinale vor avea loc în zilele 28-30 aprilie, iar cel final se va desfășura în perioada 11-14 mai 2006. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.