Antrenamentul de marți după-amiaza al FCM Bacău a adus cu sine o supriză, alături de jucătorii aflați sub contract cu clubul băcăuan făcîndu-și apariția și Cătălin Cursaru. Plecat în vară de la FCM, Cursaru a fost, la un moment dat, foarte aproape de un transfer la Metalurg Donețk, dar totul a picat în ultima clipă, așa că, liber de contract, acesta a ales să vină să se antreneze cu fosta sa echipă. Președintele FCM, Gheorghe Chivorchian a confirmat, ieri, că i-a dat acceptul lui Cursaru să se antreneze sub comanda lui Cristi Popovici, dar spune că, cel puțin deocamdată, nu se poate vorbi de o revenire a lui Cursaru la Bacău. „E destul de devreme să vorbin de o revenire a lui Cursaru la FCM. Sigur, ne bucură că el a ales să se antrezene cu noi, dar, deocamdată, nu am discutat nimioc concret cu el. O vom face însă, în cursul acestei săptămîni și vom vedea cum se vor finaliza discuțiile. Nu este exclus, totuși, ca să se invească o nouă ofertă din străinătate pentru Cursaru”, ne-a declarat președintele Gheorghe Chivorchian. De serviciile fostului golgeter al Românii mai par a fi interesate FC Vaslui, dar și CFR Cluj. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.