Mai ieri, am aflat că există PNA la Bacău. Parcă auzisem că s-a deschis un chioșc PNA și în Piața Constituției, la București, pe unde au trecut să își cumpere țigări și să dea mîna cu procurorii d’alde frații Iancu, Iacobov, Sechelariu, Becali și alții despre care am auzit pe la televizor. Salut, băieți, îmi dați și mie un autograf pe sîni? Dar repede, vă rog, că nu mai găsesc loc la microbuzul spre Bacău, iar cu trenul ajung abia la iarnă. Cît luam un autograf, am auzit că au schimbat lucrătorii de la chioșc, pentru că tot ce era luat pe datorie – ba o rafinărie, ba cîteva terenuri, ba cîteva trenuri de cisterne cu petrol – nu mai putea fi recuperat. Altfel spus, erau trecuți în caietul cu datornici, dar nu au mai trecut pe la tejghea să își achite datoriile, spre deosebire de nemernicii care au așteptat pensia să plătească uleiul și pateurile împrumutate.
S-a schimbat treaba la și la PNA Bacău, unde șeful a spus că are motive personale și temeinice să renunțe la funcție. A lăsat în urmă o instituție odihnită. Că doar ce s-a întîmplat la Bacău în ultimii ani ca să facă obiectul acestei instituții? Bacăul este, bineînțeles, cunoscut în toată țara datorită munților și apelor curgătoare, nu pentru faptele de corupție. Așadar, ce treabă ar fi avut PNA pe la Bacău? Numai că, în loc să se desfințeze, iar din banii alocați să se asfalteze măcar trotuarul din fața Prefecturii, PNA Bacău merge mai departe, cum spunea filmul. Conform procurorului general al României, PNA nu are nici un rost, din moment ce faptele cercetate au strînsă legătură cu același cod penal folosit și pentru incriminarea furtului de păpușoi, și a furtului de petrol și domenii publice. Dar, nu-i așa, una e să spui că respectivul este cercetat de PNA, iar cu mult mai puțin este să spui că este cercetat de parchetul de pe lîngă nu știu care instanță. Nu dă bine la televizor și în ziare, nu dă bine pentru politicienii aflați la un moment dat la putere și, deci, în posesia, ghilotinei PNA.
Am asistat la cele două judecăți în urma cărora Dumitru Sechelariu a fost pus în libertate. La Curtea de Apel, procurorul PNA de la Bacău și-a expus motivarea prin care cerea prelungirea mandatului de arestare în cîteva fraze, citite la repezeală și în stil de proces verbal. Pledoariile de după aceea, întinse pe cîteva ore, au băgat în uitare vorbele șubrede ale procurorului. Prezența procurorului a părut pur formală, cît să doarmă liniștit că și-a încasat salariul din banii publici. Că s-ar fi cunoscut acuzatul cu procurorul ne gîndim doar seara, la culcare, sub plapumă. în rest, șefii PNA de la București au căzut răpuși de beția puterii. Putere care dă de băut procurorilor PNA ori de cîte ori își schimbă culoarea, pînă cînd mușterii cad sub masă. . Prezența procurorului
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.