Alertă hidrologică în județ

Administrator

în urma ploilor abundente înregistrate în ultimele două zile în mai multe localități din județ, personalul Stațiilor Hidrologice Bacău și Onești a intrat în stare de alertă. Cele mai însemnate precipitații au fost înregistrate în comuna Măgura, unde s-au depășit și 60 de litri pe metrul pătrat. Ploi însemnate au căzut și la Ghimeș Făget, la Goioasa, comuna Agăș, iar în satul Sulța din aceeași comună s-au înregistrat 22,5 litri pe metrul pătrat. Cele mai însemnate creșteri de debite au fost înregistrate, în urma precipitațiilor, pe rîurile mici din județ. în lipsa unor lucrări de regularizare a albiilor, cursurile de apă care altădată puteau fi trecute cu piciorul s-au revărsat peste localitățile pe unde au trecut și au lăsat prăpăd în urmă.
Specialiștii de la Direcția Apelor Siret, însoțiți de membrii comisiilor locale de apărare împotriva dezastrelor, au continuat ieri să evalueze pagubele. La nivelul întregului județ erau ieri inundate 20 de case și 99 de anexe gospodărești, patru poduri erau afectate, iar zece podețe, complet distruse. Mai erau sub ape 28 de hectare de teren agricol, iar în mai multe localități din județ au fost distruse drumuri județene și comunale în lungime totală de peste 11 kilometri, precum și aproximativ un kilometru de rețele de alimentare cu apă și canalizare. Cele mai multe distrugeri au fost produse în comuna Faraoani. La Brusturoasa au fost inundate două case și 68 de anexe gospodărești și au fost distruse aproximativ șase kilometri de drumuri. Alte șase case și 19 anexe gospodărești au fost inundate în comuna Cleja. Tot aici, culturile de pe opt hectare de teren au fost complet distruse, iar un drum comunal pe o porțiune de aproape 30 de kilometri a fost măcinat de ape. Același lucru s-a întîmplat și la Livezi, unde a fost stricat un drum comunal pe o porțiune de 3,5 kilometri, un pod și trei podețe, iar patru anexe gospodărești au fost măturate de ape. (Elena SOLOMON)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.