Stabilirea condițiilor pentru declararea contribuabililor inactivi a făcut obiectul preocupărilor finanțiștilor în ultima vreme. O asemenea, categorie de contribuiabili încurcă rău socotelile finanțiștilor, iar Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să facă ordine în această curte. Din rîndul unor asemenea contribuabili au apărut puzderie de firme fantomă, care operează un timp apoi dispar sau în numele cărora se întocmesc acte, după care Dumnezeu cu mila. Astfel, am aflat de la purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Maricel Radu -, ANAF a și emis un ordin, privind stabilirea condițiilor pentru declararea contribuabililor inactivi.
Vor fi declarați inactivi – spune Maricel Radu -, contribuabilii care se sustrag de la efectuarea controlului fiscal sau vamal prin nedeclararea domiciliului fiscal ori a sediilor secundare, respectiv prin declararea de date de identificare a domiciliului fiscal sau a sediilor secundare care nu permit organului fiscal și/sau vamal să identifice domiciliul fiscal ori sediul secundar. Intră în aceeași categorie și cei pentru care organele fiscale sau organele vamale au constatat că nu funcționează la domiciliul fiscal ori la sediile secundare declarate sau au achiziționat facturi fiscale sau alte formulare cu regim special personalizate după 1 ianuarie 2005 și nu au depus declarații fiscale ulterior acestei date. „De la data declarării stării de inactivitate – a precizat Radu -, contribuabilul nu mai are dreptul de a emite facturi, facturi fiscale sau alte documente ori formulare tipizate cu regim special pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate către altă persoană. Documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal”.
în perioada stării de inactivitate, toate procedurile de avizare, autorizare, certificare, licențiere sau alte proceduri similare, cît și orice operațiuni și proceduri vamale cu privire la contribuabilul inactiv și la activitățile acestuia, precum și oricare dintre avizele, autorizațiile, licențele, acordurile și orice alte acte în baza cărora contribuabilii inactivi sînt autorizați să funcționeze sau să desfășoare diverse activități economice se suspendă de drept. Constatarea stării de inactivitate se face de organele de inspecție fiscală sau de control financiar din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților subordonate, inclusiv de organele vamale din cadrul Autorității Naționale a Vămilor și al unităților subordonate acesteia. Contribuabilii declarați inactivi vor fi cuprinși într-o listă specială, denumită „Lista contribuabililor inactivi”, iar contribuabilii cărora le încetează starea de inactivitate vor fi cuprinși într-o listă specială, denumită „Lista contribuabililor reactivați”. Listele menționate se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de Internet www.mfinante.ro, la secțiunea „Informații contribuabili”. (Petru DONE)r inactivi”, iar contribuabilii cărora le încetează starea de inactivitate vor fi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.