Punctul pe „i”

DA…DA, sau… NU?

* Mitropolia Bisericii Ortodoxe de stil vechi
Vs stilul suprarealist / avangardist DADA
(sau invers)

Am apreciat totdeauna cum se cuvine orice preocupare de preluare și păstrare a valorilor spirituale ale trecutului, chiar dacă aceste valori nu erau acceptate de instituțiile, locale sau centrale, abilitate să le promoveze ori să le respecte. De aceea consider îndreptățită acțiunea Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi de a-și revendica terenul situat în vecinătatea „celebrului monument” DADA, teren recîștigat din 1999, unde vrea să construiască o nouă biserică.
Refuzul autorităților locale de a elibera autorizația pentru construirea acestei biserici, pe motiv că „amplasamentul ales ar intra în zona de protecție a monumentului DADA”, pare firesc pentru niște urmași ai fostului regim comunist, dar nu legal. Acest refuz amintește de persecuțiile și constrîngerile suferite de mirenii și laicii creștini, de-a lungul anilor, sub regim comunist, sub pretextul de a nu împieta „monumentul DADA”, a cărui semnificație amintește de „moineșteanul universal” Tristan Tzara (Samueli Rosenstock), născut în anul 1896 și trăitor pe aceste meleaguri pînă prin 1907, cînd se muta în Capitală, împreună cu părinții, uitînd complet de mica urbe natală în care s-a născut, și de care nu-și amintește în timpul peregrinărilor sale prin Europa (Elveția, Franța), unde se afirmă ca poet suprarealist / dadaist, devenind o celebritate a avangardismului european, ridicat în slăvi, mai ales, după 1990, cînd scriitorii români consacrați în timpul regimului comunist vor căuta să „măsoare” și să extindă chiar „dimensiunea lui Tristan Tzara”, aniversîndu-l și elogiindu-l de-a lungul anilor de după Revoluție printr-un noian întreg de manifestări (simpozioane, lansări de cărți, reviste cu numere întregi dedicate poetului dadaist și chiar un timbru omagial), multe din aceste manifestări avînd loc la Moinești și Bacău.
Nici Eminescu nu s-a bucurat de atîtea onoruri dedicate lui Tristan Tzara între 1968 și 2002 (vezi „Bacăul Literar”, de Eugen Budău, Iași, 2004, pag.193-195), cu prilejul aniversărilor și comemorărilor sale, culminînd cu ridicarea „monumentului DADA”, în 2002, așezîndu-l pe poetul dadaist ca pe o icoană în altarul literaturii suprarealiste, sfidînd străduințele Mitropoliei Ortodoxe de Stil Vechi de a construi o biserică în vecinătatea monumentului, la intrarea – ieșirea orașului Moinești.
în fața acestor uriașe manifestări, autoritățile locale, de o anumită culoare politică, au început să creadă că Moineștiul a devenit „buricul pămîntului”, datorită celebrității fostului cetățean al urbei, uitînd complet de alți slujitori ai artei, care s-au născut ori au trudit în orașul petroliștilor. Ori, poate, nici n-au auzit de ei. Cine să mai știe că de pe aceste meleaguri s-a ridicat un oarecare Alex. Gheorghiu Doinaru, născut la Văsiești (Moinești) în 1882, autor a 5 – 6 cărți de versuri (epigrame) și proză, dintre care două traduceri după Guy de Maupassant și Mark Twain, luat în seamă de principalele reviste ale epocii (Semănătorul și Viața Românească) și apreciat de istoricii literari G. Ibrăileanu, N. Iorga, Eugen Lovinescu și Lucian Predescu; și după ce a cutreierat orașele Moldovei, ca avocat și magistrat, s-a retras în urbea natală, unde și-a încheiat viața la numai 51 de ani, după ce a mai publicat prin ziarele băcăuane șapte sonete dedicate tîrgului natal: „Oraș pe coasta unui deal zvîrlit / Cu case vechi și mici, întunecoase, // Tu nu cunoști ce-s zilele frumoase, / Că-mi pari întotdeauna adormit”.
Moineștenii de azi n-au auzit nici de preotul Const. R. Crișan (Toma Spătaru), pentru că autoritățile locale nu l-au pomenit, ca pe Tristan Tzara, la aniversările sau comemorările sale, deși acest slujitor al credinței creștine a întemeiat acolo, la Moinești, revista „Orientări”, în 1932, avîndu-i în comitetul de redacție și pe Alex. Gheorghiu Doinaru, învățătorul și scriitorul B. Iordan și preotul-poet Ioan Goagă; iar în paginile revistei au semnat colaborări nume bine cunoscute ca: G.Tutoveanu, D. Jov, Eusebiu Camilar ș.a., promovînd o literatură realistă, inspirată din viața oamenilor de pe plaiurile moldovene, ca și ciclul de romane „Zbateri”, lansat de Toma Spătaru (primul volum) în 1958, considerat cel mai bun roman țărănesc și, poate tocmai de aceea, bibliotecile l-au trecut la index și trimis la topit; iar autorul, arestat a doua oară și condamnat „pentru activitate antidemocratică”, iar cînd este eliberat, după cinci ani, nu i se mai permite să editeze nimic.
Pentru asemenea scriitori-cetățeni ai orașului „de pe coasta unui deal” nu s-a găsit prilej de către autoritățile locale, în cei 15 ani de la Revoluție, să-i aniverseze ori să-i comemoreze, pentru întreaga lor activitate pe cîmpul literelor, deși în ultimii ani s-au organizat „Zilele Moineștilor”. Au fost sărbătoriți scriitori suprarealiști pentru că, deh!, aceștia ne asigurau integrarea în Europa. Și dacă moineștenii vor să-și construiască un lăcaș de credință și închinăciune, pe un teren recîștigat de Stiliștii vechi, în vecinătatea monumentului DADA, care nu semnifică nimic din tradițiile și valorile spirituale românești, nu vor autoritățile locale; sau întîrzie autorizarea construcției, poate-poate să intervină susținătorii dadaiști / suprarealiști de la Centru, ca să nu împieteze pe „sfîntul DADA” cu vecinătatea unui adevărat „sfînt lăcaș”. Deși susținătorii respectivi nu cunosc ce înseamnă acest curent literar-artistic decadent, apărut în arta occidentală contemporană, „care neagă gîndirea logică și își îndreaptă toată atenția asupra iraționalismului, inconștientului, viselor și fenomenelor de automatism” (Dicționarele). Exact așa cum ne-a procopsit o bună parte dintre scriitorii noștri consacrați în timpul regimului comunist, de fapt, ca o formă de protest față de acest regim. Cazul conflictului social de la Moinești ne demonstrează că a sosit timpul să se clarifice asemenea „stiluri” de viață spirituală, cu atît mai mult cu cît, iată! conflictul „se lasă” cu miliarde de lei despăgubiri. (prof. Marin COSMESCU)iteraturii suprarealiste, sfidîn

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!