Județul Bacău este beneficiarul unui credit extern garantat de guvernul româniei, pentru alimentarea cu apă a satelor în valoare de 20 milioane dolari .
în prezent, se află în diverse faze de proiectare și execuție, un număr de 16 sisteme de care vor beneficia circa 76.000 locuitori din 10 comune.
Unul dintre acestea este și obiectivul de investiții „Alimentarea cu apă a localității Traian, comuna Traian „, județul Bacău, obiectiv care a fost finalizat și recepționat la finele anului 2004.
Valoarea obiectivului rezultată din situația de plată cumulativă este echivalentul în lei a 630.000 de dolari, calculat la cursul Băncii Naționale a României de la data evidențierii obiectivului în patrimoniul public al Consiliului Județean Bacău.
Hotărârea de Guvern care constituie baza legală pentru aceste finanțări specifică faptul că obiectivele realizate prin acest program, primite cu titlu definitiv și nerambursabil se vor evidenția în proprietatea publică a județului în termen de 30 de zile de la data semnării procesului verbal de predare-primire dintre Ministerul Construcțiilor și Consiliul Județean Bacău.
Consiliul Județean a aprobat la finele lunii aprilie 2005 preluarea în domeniul public al județului și administrarea sa, a obiectivului de investiție „Alimentarea cu apă a localității Traian, comuna Traian”.
Prefectura județului Bacău, printr-o adresă ulterioară, a solicitat revocarea hotărârii de consiliu iar, prin hotărârea Consiliului Județean din 31.05.2005, s-a aprobat revocarea acesteia.
în această situație, avându-se în vedere și hotărârea consiliului local Traian privind acordul de a prelua în inventarul domeniului public al comunei respectivul obiectiv de investiție, s-a solicitat punctul de vedere al instituției prefectului.
Concluzia a fost ca, după aprobarea înregistrării prealabile în evidențele contabile ale Consiliului Județean Bacău, să se realizeze transmiterea concomitentă consiliului local al comunei Traian a acestui obiectiv de investiție.ntarea cu apă a satelor în valoare de 20 milioane dolari .
în prezent, se află în diverse faze de p
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.