Doctorul Roșu a ajuns să cunoască toate toaletele publice din Paris

După 10 ani în care concediul de odihnă l-a făcut „pe furate”, în 2005 doctorul Leonard Roșu, directorul Spitalului Județean de Urgență, și-a permis să-și ia o lună de vacanță. Și nu numai atît. Și-a petrecut o parte din concediu la Paris, unde, împreună cu băiatul, Andrei, în vîrstă de 12 ani, a fost musafirul unor familii de medici francezi. Cu siguranță, nu va uita această minunată vacanță pentru ceea ce a putut vedea în Orașul Luminilor și condițiile excelente oferite de gazde. Dar îi va rămîne în memorie multă vreme de acum încolo și pentru că a trecut printr-o întîmplare destul de neplăcută. „Am făcut o toxiinfecție alimentară de toată frumusețea. Ne-am dus cu amicii francezi la un restaurant foarte drăguț de lîngă Sorbona. Ei au comandat frigărui de scoici. Mie mi-a fost frică să mănînc, dar au insistat atît încît, pînă la urmă, am cedat. Am pățit-o, însă, de nu mi-a venit să cred. Cu febră atît de mare, așa că prietenii mei au vrut să mă ducă la spital. Boala m-a ținut vreo patru zile. Deja începusem să cunosc bine toaletele cu fise din Paris”, povestește, acum, amuzat, doctorul Roșu. Dar, pe lîngă frumusețile unice pe care a avut prilejul să le admire, în Paris a văzut și lucruri ca la noi, românii. „Am avut surpriza ca în inima orașului, la un restaurant, unde un suc obișnuit costa patru euro, să găsesc o toaletă turcească! Au și francezii păcatele lor, dar nu le mediatizează decît pe ale noastre. De fapt, am constatat că au un complex de superioritate față de noi. Dar, după ce au constatat că Andrei al meu știe mult mai multe despre istoria lor decît cunosc ei, și-au schimbat total impresia și felul de a ne privi”, mai spune directorul spitalului.
După ce timp de o săptămînă s-a delectat, împreună cu băiatul, cu minunile Parisului, i-a rezervat o săptămînă de vacanță și fiicei, Ilinca, în vîrstă de doi ani și jumătate. „Am avut condiții excelente de cazare și masă, dar după șase zile am capotat și eu și soția. Ilinca nu a avut astîmpăr un minut. Dacă la început nu vroia să intre în apă, după aceea nu am putut să o mai reținem. Era și să o pierdem pe plajă. Apoi, cît a durat o ședință foto cu un fotomodel, numai pe lîngă el a stat. Ba, mai mult, spre disperarea fototografului se băga tot timpul în fața obiectivului ca să o pozeze. După șase zile ne-am întors acasă storși”, conchide interlocutorul. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!