Un bătrîn din comuna Ștefan cel Mare a fost bătut cu bestialitate de trei hoți. Ion Ivan, de 78 de ani, s-a dus să își cosească tarlaua cu lucernă, dar a găsit trei bărbați care încărcau de zor lucerna în căruța lor. „Au pus mîna pe drugul de la căruță și m-au lovit în cap. Am sărit în căruța lor și ei au început să dea în mine cu coada de la furcă. Cînd am văzut că nu mai am scăpare, am luat hățurile și am fugit cu caii lor. M-am dus acasă și la postul de poliție, unde am reclamat incidentul”, ne-a declarat bătrînul. El a fost internat la Neurochirurgie, unde medicii l-au diagnosticat cu o contuzie cerebrală. Bătrînul a aflat și cine sînt agresorii lui, pentru că hoții s-au dat singuri în vileag. Ei s-au dus la poliție să declare că li s-a furat căruța cu ajutorul căreia s-a salvat Ioan Ivan. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.