Scoaterea la vînzare a spațiului Galeriilor „Alfa” din Bacău este condamnată în termeni duri de consiliul de conducere al Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România. „Managementul defectuos, cuplarea repetată și defavorabilă a Muzeului de Artă cu Muzeul de Istorie, pentru a-i face patrimoniul vulnerabil, a-i diminua identitatea și importanța, lipsa totală de investiții, în condițiile în care în teatru se investesc sume uriașe, ca și în muzeul de istorie, fac din galerie o permanentă și posibilă pradă pentru potentații zilei”, se arată în comunicatul semnat de Ilie Boca, Ioan Burlacu, Vasile Crăiță Mîndră și Cristina Ciobanu. în opina consiliului de conducere al UAP, situația de astăzi, datorată și consilierilor județeni, este una fără precedent și afectează nu doar arta plastică din această zonă, ci și imaginea lui Iulian Antonescu.
„Niciodată pînă în prezent nu s-a ajuns în situația ca o instituție culturală să fie scoasă din spațiul public, printr-un vot iresponsabil al celor care ar trebui s-o apere și s-o doteze, și pe punctul de a fi vîndută. Galeria este singura cu acces direct din stradă, în zona de promenadă a orașului. Se încearcă, prin dispariția galeriei, întinarea memoriei și operei celui mai mare muzeograf al țării, al cărui nume îl poartă Muzeul de Istorie din Bacău, Iulian Antonescu, creatorul Galerie ALFA și al Muzeului de Artă din Bacău, în urmă cu peste 50 de ani”, se mai spune în comunicatul artiștilor plastici.
Readucînd în atenția opiniei publice numeroasele expoziții internaționale, numele mari ale artei, care au expus în acest spațiu (George Apostu, Ion Mărgineanu, Horia Bernea, Marin Gherasim, Paul Neagu etc), și criticii renumiți prezenți la vernisaje (Ion Frunzetti, Dan Hăulică, Constantin Prut, Pavel Șușară) consiliul de conducere al UAP, în numele artiștilor plastici, se opune acestui gest al autorităților județene. „Consiliul de conducere al UAP Bacău, în numele artiștilor plastici, se opune acestui act de «hingherism cultural» și dorește să protesteze, prin toate mijloacele, împotriva schimbării Galeriei «Alfa»”. Artiștii își exprimă speranța că vor găsi sprijinul „tuturor celor care pot influența și hotărî ca această crimă culturală să nu se desăvîrșească”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.