Un cioban din Buhoci a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean după ce a băut o substanță toxică neunoscută. „Eram la stînă și am vrut să beau o gură de rachiu. Am confundat sticlele și cred că am luat o gură dintr-o substanță folosită la deparazitarea oilor. Mi s-a făcut rău, m-a luat cu vărsături, grețuri și dureri mari de burtă. Un alt cioban a chemat salvarea și am ajuns la spital”, ne-a declarat Costel Păduraru, de 50 de ani. Ciobanul a fost internat inițial la Reanimare, dar starea lui de sănătate s-a ameliorat și a fost transferat în secția Medicală. Medicii încă nu știu cu ce substanță s-a intoxicat pacientul și așteaptă analizele de laborator. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.