Recurs la istorie

„Comportări intrigante”

* Progresele realizate de catolicism, pe moșia Valea Seacă, în condițiile intervenției străine (2)

în noua funcție, Parcevich a avut un comportament dușmănos față de locuitorii ortodocși și catolici ai Bacăului – toți români, dar el raporta că ar fi „catolici unguri cu numele, de fapt în comportare și obiceiuri erau pierduți și pervertiți”. Arhiepiscopul diversionist a recomandat trimiterea la Bacău a lui Ștefan Taploczai, născut în părțile Romanului din tată armean și mamă catolică româncă apreciată de Parcevich ca „unguroaică”. Acesta se deplasase de trei ori la Bacău, de unde transportase la Șimleu valorile mănăstirii, episcopiei și parohiei.
Prefectul misiunilor, Vito Piluzzi, om devotat adevărului și practicilor corecte, la 8 august 1670 a raportat asupra apucăturilor și atitudinii extrem de periculoase întregii comunități omenești de la Bacău. Acesta se referea la mutarea instalațiilor și construcția unei mori cu trei roți, pe gârlă:, care punea în primejdie casele oamenilor, așezămîntul mănăstiresc construit înainte de 1400, locuința episcopală. Comunitatea băcăuană și-a manifestat opoziția față de construcția Parcevich. Acesta i-a sfidat și insultat pe locuitorii Bacăului.
în 1670, Parcevich – arhiepiscop de Marcianopol, a donat prin testament toate bunurile – construcțiile, terenurile, vitele, stupii -aflate în posesia diocezei Bacău, călugărilor observanți de la Șimleu, deși nu-l împuternicise nimeni să facă așa ceva și nici nu avea dreptul, deoarece nu erau proprietatea lui. în asemenea condiții, retragerea catolicilor de la Bacău a devenit mai mult decît firească. Aceștia s-au refugiat la Trebeș, Mărgineni, Cujbic, la Valea Seacă, iar în partea superioară a cursului Bahnei a început să se formeze o așezare ortodoxo-catolică, numită ulterior Călugăra. Majoritatea acestora erau foști băcăuani, posesori de pămînturi pe ocolul domnesc al tîrgului.
Documentele domnești din secolul al XVIII-lea atestă preocuparea mai multor boieri ai Moldovei de a-i deposeda pe acești oameni de posesiunile lor multiseculare. în același timp, Giovanni Battista del Monte, în noiembrie 1670 a raportat că la Faraoani funcționa o biserică din lemn care deși era lipsită de bunuri și venituri avea potir și cruce de argint. Aici exista o comunitate catolică formată din 60 de persoane, ceea ce însemna 5-6 familii, probabil refugiate de la Bacău, unde populația ortodoxă și catolică se împuținase. Cei 60 de credincioși erau răspîndiți în alte două sate vecine, probabil Cacova și Valea Mare.
Obrăznicia și șovinismul lui Cazimir Domokos nu mai cunoșteau limite. El a solicitat regelui Poloniei să cedeze în favoarea observanților de la Șimleu administrarea misiunilor și a diocezei Bacău, sub pretextul inventat de Paul Beka și susținut de el și contemporanii săi de la Șimleu: originea maghiară a enoriașilor. Concomitent cu acțiunile șovinilor de la Șimleu, Vito Piluzzi și misionarul Angelini raportau că activau în Moldova de 17 ani de zile. Succesele lor în privința convertirii la catolicism a românilor ortodocși se datorau numai folosirii limbii române. Faptul asigurase prefectului misiunilor succes și popularitate, prestigiu și confort, în vreme ce adepții și susținătorii maghiarismului erau nesuferiți, sfidați, disprețuiți și chiar alungați de credincioșii catolici, ajutați de multe ori și de către ortodocși.
La 31 decembrie 1670 nunțiul apostolic din Varșovia l-a rugat pe colegul său de la Viena să realizeze analiza comportamentului neloial și incorect al lui Parcevich și a misionarului Franciscus de la custodia Transilvaniei, deoarece solicitau cedarea administrării parohiilor și diocezei Bacău sub motivul că doreau să fondeze o mănăstire la Săbăoani. (în zilele noastre se solicită același lucru la Răcăciuni). Semnificativ și plin de învățăminte pentru contemporanii și urmașii celor din secolul al XVII-lea, a fost și este raportul întocmit de Pietro Wolf, care se autoconsidfsera „patriot moldovean”. Revoltat, acest discipol al Propagandei Fide raporta că misionarii catolici autohtoni se vedeau constrînși „să abandoneze propriile locuințe și bunuri din cauza străinilor trimiși de instituțiile romane susținute de nunții apostolici din Varșovia și Viena, întreaga ierarhie catolică, regele Poloniei, precum și de împăratul de la Viena”. Străinii se dovedeau nefolositori credincioșilor catolici și bisericii respective din cauza practicării intrigilor, zîzaniei, jafului exercitat asupra enoriașilor. Cel mai important impediment era „necunoașterea limbii noastre (quali infruttuosi, per non saper il nostro linguaggio)”.
Perversul și incorectul Parcevich a părăsit Moldova, a plecat spre Varșovia, apoi spre Viena și în final către Roma, unde a decedat la 23 iulie 1674. Rezultatul conducerii diocezei Bacău de către Parcevich a fost consemnat de nunțiul apostolic în Viena prin cuvintele: „misiunile de aici au rămas fără sacerdoți din cauza comportării sale intrigante”. în iunie 1676, din motivele arătate, mănăstirea băcăuană și locuința episcopală s-au prăbușit sub apele Bistriței învolburate. Bazele decăderii și desființării Episcopiei catolice Bacău au fost puse de comportarea dușmănoasă față de românii catolici ai lui Parcevich. în anul 1678 s-a apreciat că la Bacău mai erau 60 de case populate de catolici, iar în satele vecine alte 55 de familii. Antonie Ruset, prin scutirile și avantajele acordate catolicilor, s-a dovedit un real sprijinitor al acestora. Antonio Giorgini da Torre a raportat, la 12 iunie 1682, că satul Faraoani era populat de ortodocși și catolici. Boncssana a specificat, la rîndul său, că viața moldovenilor era redusă „la o cruntă mizerie”. La Faraoani slujise, o perioadă, un reformat. Către finele secolului, în 1696-1697, Aloisius Bevilacqua se autoproclamase administrator al parohiei catolice de aici, prima la sud de Bacău. Aici trăiau 168 de familii, cu 717 enoriași, în satele Valea Dragă, Malea Mare, Costița, Cacova Mare, Maiarul, Cleja, Lunca Mare, Slobozia ( viitorul Fundu-Răcăciuni), Valea Seacă. în ultima așezare sătească trăiau 17 familii, în 17 case, care formau o comunitate catolică de 84 de persoane. (Prof.dr. Dumitru ZAHARIA)ceea ce însemna 5-6 familii, probabil refugiate de la Bacău, unde popul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!