Popas fortuit la Crucea

O întîmplare, pe care nici un șofer nu și-ar dori-o m-a adus, pentru vreo două ceasuri, la Crucea – localitate aflată la vreo 20 – 30 de kilometri de Constanța. Mă îndreptam spre Bacăul meu cel de toate zilele cînd, deodată, o pietricică din așternutul de criblură de pe șosea a fost proiectată în parbrizul mașinii mele. Am avut senzația că visez urît. Și eu, și soția mea. Geamul s-a făcut, în cîteva secunde, țăndări. Am oprit brusc și, deși buimăcit, am plecat mai departe. Abia zăream șoseaua prin geamul acela devenit în carouri dese de sticlă glazurată. Am zărit, pe marginea drumului, un indicator: Crucea. Am oprit chiar acolo, în dreptul panoului care-mi spunea că aici e localitatea ce poartă acest nume care, pentru noi, creștinii, înseamnă atît de mult. Am coborît, la fel de buimăcit, speriat și abătut. Doamne, cum ai putut să-mi faci una ca asta…? Nu, nici vorbă să pot pleca așa! Pe șosea, mașină după mașină, spre Constanța. Disperarea își punea pecetea pe sufletul unui amărît de șofer amator pornit cu speranța că va ajunge cu bine acasă. Doamne, cum ai putut să-mi faci așa ceva? Obsedantă întrebare! Doamne, ajută-mă! Rugămintea celui ce se îneacă. Și, iată minunea. Ca din senin, apare un bărbat cu o copilă de mînă. Se opresc, omul mă privește și-mi spune: „Vă salvez eu. Am eu parbrizul care vă trebuie. Numai că vă costă ceva bani”. Și-mi spune prețul. Cam de două ori mai mic decît în magazin. Nu-mi venea să cred. L-a trimis Dumnezeu, gîndesc, și-mi fac cruce chiar acolo, lîngă panoul pe care scria CRUCEA. Omul s-a urcat lîngă mine și am intrat, cu mașina, în spatele casei lui care era cam la 50 de metri spre… Bacău. Așa am cunoscut niște oameni cărora le-am rămas îndatorat, chiar dacă „afacerea” m-a costat… O casă din Dobrogea, de oameni simpli. „Bătrînul”, fost tractorist, a murit prin 1981, în urma unui banal accident de muncă. „A murit cu zile”, oftează, și acum, Sultana Marin, soția, care, atunci, a rămas văduvă, cu doi băieți. Era poștăriță, cu salariul ei i-a crescut. Acum, Nelu, cel mai mare – omul care m-a adus la el în curte să-mi facă mașina – e meseriaș la o firmă din Constanța, din cîte am înțeles, iar Gabriel e inginer horticultor. Sultana, mama lor, la cei 65 de ani ai ei, muncește pămîntul moștenire de la părinți, poartă și acum doliu după soțul ei, e o femeie cuminte, vorbește liniștit după cum îi e și viața. „E greu, domnule, nu știu cum o fi pe la dumneavoastră, în Moldova, că n-am fost niciodată pe acolo, dar știu că aveți mari necazuri cu apele mari, la noi s-a stricat totul, am avut plantație mare, de vie, livadă, totul s-a distrus, zău, nu-i bine deloc. Și băiatul ăsta al meu, Gabi, e inginer horticultor și nu are unde munci, lucrează și el pe unde apucă, dar nu-și face meseria…”. în timp ce femeia îmi spune toate astea apare o bătrînă, uite, e mama Maria, așa-i spunem noi, o recomandă Sultana, e moldoveancă de-a dumneavoastră. Mama Maria e slabă, uscată, e îmbrăcată și ea în negru, iar în mînă are trei porumbi fierți înveliți într-un ziar. „Am văzut mașina cu număr de Bacău și de asta am venit. De cîte ori văd mașini de Bacău îmi bate inima mai tare. Acum am noroc, mașina dumneavoastră a oprit chiar aici….” Și ne întinde pachețelul. „Ziceți bogdaproste, să fie de sufletul lui Ion, băiatul meu, care a murit acum”. Și-i dau lacrimile. Da, cu vreun sfert de secol în urmă, după ce i-a murit soțul, a venit aici, tocmai din Podu Turcului, a venit la singurul ei băiat, care fusese repartizat aici la terminarea studiilor, dar acum nenorocirea s-a abătut asupra ei: i-a murit și băiatul. „Tare-s supărată…! E-adevărat, locuiesc cu nora, cu care mă împac foarte bine, dar băiatul meu s-a dus…”. Și iar plînge și, printre lacrimi: „Dacă ajungeți la Agapia, am acolo trei nepoate, călugărițe, spuneți-le că trăiesc și că mi-e dor de ele…”.
…Apare domnul Nelu. Da, parbrizul mașinii mele e la locul lui. Putem pleca. âmbrățișăm, cu respect, acești oameni pe care, iată, i-am cunoscut la anaghie. Mi-am zis că Dumnezeu a fost cu mine. Și mi-am mai zis că în țara asta omenia încă există… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!